Poate părea ciudat, naţional-comunismul a avut un efect invers decât cel scontat. Naţiunea, un produs istoric natural, bazat pe originea şi limba comună, constituind un „tot organic“, a fost înlocuită de o lozincă: „… strâns uniţi în jurul Partidului… în frunte cu tovarăşul secretar general.“ Un produs natural a fost înlocuit cu o construcţie artificială. Cultul personalităţii a distrus, de fapt, NAŢIUNEA, pierzând coeziunea, românii s-au transformat dintr-un „tot organic“ într-o „sumă imensă de indivizi“ preocupaţi doar de ei înşişi şi de viaţa lor. În mod firesc, în sufletul românilor a triumfat egoismul. Grija zilei de mâine, viitorul copiilor, familia, acestea erau problemele românilor în societatea socialistă multilateral dezvoltată care promitea fericirea pe pământ. În final, românii s-au obişnuit cu minima satisfacere a trebuinţelor vitale. Este cel mai mare succes al comunismului în România!
Îmi amintesc o vorbă a unui ţăran hâtru din satul meu: „Ne simţim ca viermele-n hrean“! Ce înseamnă vorba asta, l-am întrebat. „Păi, în gaura lui din hrean, viermele se crede într-un palat!“ Cumplită vorbă, dar adevărată. Nu avem o mulţime de români care regretă comunismul şi pe Ceauşescu? Tânjesc după acel „minim“ din comunism! Nu vă amintiţi întrebarea „ce se dă?“, când vedeam coada la un magazin alimentar? De ce învinuim guvernanţii de azi? Că nu ne dau! Am rămas aceeaşi „indivizi“ din trecut. Avem aceeaşi psihologie. În marile state din Occident „forţa motrică“ este individul care produce pentru sine, implicit şi pentru ţară. Dar, individualismul nostru postcomunist este meschin. Deviza individului de azi este „Totul pentru mine!“ Îmi vin în minte cuvintele lui Kennedy adresate americanilor: „Nu întrebaţi ce a făcut ţara voastră pentru voi, întrebaţi-vă ce aţi făcut voi pentru ea!“ Într-o singură frază, marele preşedinte a sugerat că ei, indivizii americani, construiesc ţara. De fapt, acesta este secretul prosperităţii poporului american. Americanii nu aşteaptă „să li se dea“. Ei vin în întâmpinarea guvernanţilor prin iniţiativele şi faptele lor individuale.
În ceea ce ne priveşte pe noi, românii de azi, individualismul josnic va mai dura mult timp, ca un blestem. Din păcate!
Lasă un comentariu