Ineuan șantajat luni de zile de o tânără din Deva. Era amenințat cu publicarea unor imagini compromițătoare

Ineuan șantajat luni de zile de o tânără din Deva. Era amenințat cu publicarea unor imagini compromițătoare

O tânără din Deva a șantajat un ineuan amenințându-l cu expunerea acestuia în ipostaze compromitățoare pe rețelele de socializare

Acum tânăra este cercetată penal pentru șantaj. „Polițiștii orașului Ineu împreună cu cei ai Secției Rurale Ineu, cu sprijinul polițiștilor I.P.J. Hunedoara, au desfășurat, miercuri, o percheziție pe raza localității Deva, la domiciliul unei femei de 28 de ani din aceeași localitate. În baza probatoriului administrat a reieșit faptul că femeia în cauză, în perioada iulie 2020 – prezent, ar fi șantajat un bărbat din Ineu prin expunerea acestuia în ipostaze compromitățoare pe rețelele de socializare și ar fi primit în acest fel 13.000 de lei. Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Foto: Arhivă. rol ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.