Instanța a DECIS! CINE a câștigat în cazul cortului USR demolat de Primărie

Instanța a DECIS! CINE a câștigat în cazul cortului USR demolat de Primărie

Așa cum s-a angajat în fața arădenilor, USR Arad a dovedit în instanță că acțiunea de demolare a cortului #FărăPenali a fost o măsură abuzivă a primarului Gheorghe Falcă, un oponent agresiv al proiectului, de la lansare și până la finalul său, spun reprezentanții partidului.

Cei de la USR Arad susțin că s-a dovedit că primarul Aradului afirma în mod total mincinos, într-o conferință de presă de la acea dată, că o sentință a Tribunalului Arad din 19 iulie „constată legalitatea măsurii de desființare. În realitate, plângerea contravențională înaintată de USR s-a judecat abia acum, iar rezultatul este exact pe dos.

„Instanța de fond s-a pronunțat ieri, dând dreptate USR Arad. Mai precis, a admis plângerea contravențională prin care am cerut anularea procesului verbal de contravenție și implicit recunoașterea faptului că primarul a dispus în mod ilegal desființarea cortului USR. Amintim că în luna iulie, la sesizarea unui consilier local al PSD, USR Arad a fost amendat cu 1.000 de lei, iar primarul PNL Gheorghe Falcă a dispus personal demolarea cortului #FărăPenali din fața magazinului Ziridava. Motivul invocat a fost unul inventat, mai precis lipsa autorizației de construire, document care nu este cerut de lege pentru amplasarea unui cort”, se arată într-un comunicat de presă al USR Arad.

În calitate de reprezentant al petentului, mi-a fost ușor să susțin punctul de vedere al USR Arad, deoarece legea este foarte clară. Acele construcții provizorii pentru care este cerută autorizație de construire sunt precizate în mod explicit, iar cortul nu se regăsește între ele. Mai mult, avem în Arad nenumărate exemple de corturi și structuri similare, amplasate cu ocazia diverselor evenimente și manifestări organizate de administrația locală, pentru care nu s-a eliberat autorizație de construire. În aceste condiții, mă întreb dacă Poliția Locală pur și simplu nu cunoaște legea sau este un instrument al unui primar mincinos și răzbunător, dispus să comită orice abuz pentru a-și face jocurile politice?”, declară avocatul Cătălin Mihalache, membru USR Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.