Întâlnire a absolvenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Exacte a Universității Aurel Vlaicu

Întâlnire a absolvenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Exacte a Universității Aurel Vlaicu

Atmosferă caldă, prietenoasă la Facultatea de Ştiinţe Exacte a Universității Aurel Vlaicu (UAV), unde zilele trecute au venit la întâlnirea cu cadrele didactice foşti studenţi ai facultăţii, care au povestit puţin din drumul lor în viaţă de după absolvire: Pe unde i-a purtat matematica sau informatica, unde lucrează sau unde şi-ar dori să muncească. A fost alături de ei şi un angajator, Marius Anta, managerul companiei Computer Voice System Inc., locul  în care majoritatea angajaţilor sunt absolvenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Exacte a UAV.

I-au întâmpinat prorectorul UAV, conf. univ. dr. Pastorel Gaspar, decanul facultăţii, prof. univ. dr. Mariana Nagy, reprezentantele departamentului Alumni, Doina Cheta şi Florica Cândea, precum şi profesorii facultăţii. A fost o zi specială care cu siguranţă se va repeta pentru că reuşitele foştilor studenţi aduc întotdeauna bucurie celor care au contribuit la formarea lor.

Evenimentul, organizat de departamentul Alumni împreună cu conducerea facultăţii, este doar unul dintre cele planificate a se derula la UAV pentru comunitatea Alumni, cea a absolvenţilor Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad.

UAV Alumni

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.