Interviu cu Mani Neumann, „Violonistul Diavolului” din Phoenix și farfarello, care concertează săptămâna viitoare la Arad

– Aș vrea să te întreb despre România, dar din alt punct de vedere: ce este altfel în România, pentru un muzician? După atâtea concerte și deschideri în Germania, Italia, Franța, Olanda, SUA… De ce aici?

În România am avut o surpriză încă de la început, pentru că modul în care am fost primiți a fost foarte diferit. Aici nu vorbim de Phoenix – eu am cunoscut România ca membru Phoenix, la început – ci de concertele mele cu farfarello. Când venim în România să cântăm, primul lucru care se întâmplă este că ne întâmpină gazda și ne întreabă: „De ce aveți nevoie ca să vă simțiți bine?”. În Germania este altfel, acolo relațiile muzicienilor cu ceilalți din industrie sunt mai mult despre business. Deci această căldură, această deschidere a oamenilor este altfel și mă bucur că am descoperit asta despre România. Și se întâmplă  la fel de fiecare dată!

Apoi, mai este și faptul că România acum, cel puțin pentru mine, este mai sălbatică, într-un mod foarte frumos. În Germania simt că nu mai am loc, este tot mai închisă, totul este despre reguli. Aici am parte de o libertate de care eu am nevoie, ca să pot crea și ca să pot exista, până la urmă.

– Farfarello a împlinit 40 de ani, iar Mani Neumann este violonist de 60. Care este lucrul care te motivează în continuare?

Când cânți de atât de mult timp la un instrument, nu te mai gândești la motivele pentru care o faci. Muzica devine parte din tine și asta e – gândești în termeni „muzicali” tot ceea ce faci. Asta nu se schimbă nici în momentele în care ai parte de vremuri grele. Același lucru este valabil și despre trupă: după 40 de ani, nu ne gândim la motivele pentru care am ajuns aici, la ceea ce facem diferit, în comparație cu alții – pur și simplu o facem, noi așa trăim. Viața noastră se raportează în primul rând la asta, iar asta e o alegere. Deci nu avem nevoie de motivație, este instinctiv, este de la sine înțeles.

– Care a fost cel mai frumos moment din cei 40 de ani?

Primul a fost chiar la început… Formația exista de aproape trei ani și am avut parte de un start extraordinar! A fost un moment, atunci, în care am fost invitați la un show de televiziune (era showul cu cea mai mare audiență, toți își doreau să ajungă acolo) pentru că noi făceam altceva, cântam un stil pe care nu îl găseai în altă parte. Când am avut noi prima apariție, ei aveau o audiență de 25 de milioane de oameni – acest show, care se difuza sâmbătă seara. Mi-am dat seama, când am urcat pe scena din platou, că 25 de milioane de oameni vor vedea ceea ce facem noi… Nu pot să îți descriu acea senzație! M-am uitat la Ulli și i-am spus: „Ulli, acum e momentul! Acum trebuie să arătăm ce putem!”… Și a ieșit ceva extraordinar!

Mai am o întâmplare din anii 90 – am fost invitați la un mare festival de rock din Germania, în care toți marii artiști de rock au cântat în acel an. Au fost vreo 60 000 de oameni și noi am încheiat festivalul, am cântat ultimii, în ultima seară. Noi nu suntem neapărat o formație de rock, numai că organizatorii au vrut să creeze showul de artificii pe un cântec farfarello, la final, așa că am încheiat acel festival. Au ales piesa și ne-au rugat să o cântăm la finalul concertului, pentru că ei gândiseră deja showul. Și am cântat – după Uriah Heep, care erau penultimii – și când a venit acel moment, a fost ceva incredibil! Noi am cântat în formulă de trio, fără tobe, pentru un public format din oameni care veniseră la un festival de rock… Și am avut parte de o primire incredibilă! A fost unul dintre cele mai frumoase momente pe care le-am avut pe scenă… A doua zi, presa din Germania a scris despre festival și poza cu farfarello era pe prima pagină. Scriseseră numai despre noi și despre U.D.O., care încheiaseră prima zi.

– Cum ai defini stilul și mesajul muzicii farfarello? Întreb asta pentru că ceea ce faceți voi este atipic…

Nu e ușor. De fiecare dată când cineva mă întreabă asta, îmi amintesc că mi s-a întâmplat de multe ori ca oamenii din public să îmi dea definiții proprii, în urma impresiilor cu care au rămas. Poate pentru că ceea ce facem noi este instrumental, nu folosim cuvinte, oamenii își construiesc propriile povești atunci când ne ascultă muzica. Fac propriile asocieri, au propriile trăiri. Poate tocmai aici este magia – mie de asta îmi place muzica instrumentală, îți dă șansa să îți pui în ordine propriile cuvinte nerostite.

– La ce ne putem aștepta la concertul de săptămâna viitoare?

La acest lucru! La trăire! Pentru farfarello, e  necesar să renunți la clișeele pe care le știi despre muzica instrumentală! Știu că în România o muzică instrumentală care stă în sfera rockului și a folkului nu este foarte comercială (încă!), dar tocmai asta mă intrigă. Așadar, cu muzica noastră trebuie să faci o înțelegere: trebuie să fii deschis, și atunci și muzica noastră îți va oferi ceva. Povestea și mesajul îți vor aparține!

Nu uitați, Trio farfarello va concerta vineri, 17 februarie 2023, în Club Flex.