INTERVIU/ Mircea Bodolan: ,,Credeam că succesul acela nebun de atunci va ține pentru totdeauna, nu se va termina nicicând”

INTERVIU/ Mircea Bodolan: ,,Credeam că succesul acela nebun de atunci va ține pentru totdeauna, nu se va termina nicicând”

Mureșul, cu apele sale domoale nu mai poate stăvili căldura sufocantă din Arad. În unele locuri, printre betoanele blocurilor, termometrul arată 45 de grade. La Bulci, parcă se poate respira mai bine, deși arșița lunii lui Gustar a ajuns și la castelul baronului Mocioni. Suntem cu Mircea Bodolan la umbra merilor, unde încercăm să ne amintim despre muzica folk de altădată, despre oameni dragi din Arad, de vremea care a trecut nemiloasă peste edițiile Bulci Fest.

– Au trecut nouă ani de la debutul festivalului folk de aici de la Bulci. Ai fost prezent la prima ediție, atunci în anul 2009. Cum vede artistul Mircea Bodolan evoluția evenimentului desfășurat în fiecare an pe valea Mureșului?

– Senzația personală a fost că m-am implicat în organizarea festivalului. Trebuie să spun că nu am auzit de localitatea Bulci. L-am cunoscut pe Ladislau Heleport care mi-a vorbit de localitate, i-am recomandat pe câțiva interpreți pentru că în aceea perioadă eram directorul festivalului folk din Arad, organizat de Casa de Cultură din municipiu. Am rămas impresionat. Locul este ieșit din comun. Este pe drept cuvânt un loc minunat, binecuvântat de Dumnezeu. Festivalul a plecat foarte bine din start, de la prima ediție, cu nume mari ale folkului. Au fost, cei drept, și debutanți cunoscuți pe plan local. Acum, se vorbește cu respect despre festivalul de la Bulci, a crescut de la an la an.

– Mircea Bodolan, la început te-ai încadrat în curentul etno, inspirat din doine și balade, din cântece haiducești, în vogă la noi în acele timpuri.

– Debutul meu a fost la Clubul de la ora 7. Am cântat „Dragostea păsării”, „Cântec haiducesc” și „Mătrăguna”. Debutul de la Cenaclul Flacăra se confundă uneori cu cel de la Clubul de la ora 7. La Cenaclu am interpretat, printre altele, „Rănitul dintre linii” care a devenit unul dintre cântecele de top din acea vreme.

– Au urmat, firesc, alte cântece marca Bodolan, mult gustate de către publicul cunoscător al muzicii lui Bob Dylan sau Joan Baez.

– Am mai cântat la Gala Săptămânii Top. Odată intrat în Cenaclu m-am dezvoltat mai greu, erau multe turnee lungi și obositoare. Adrian Păunescu a avut curaj, dar la unele piese mi-a impus niște schimbări; la „Mătrăguna” a dispărut anul 1968, anul invadării Cehoslovaciei, a dispărut cuvântul rușii. Activitatea intensă a fost după Cenaclul Flacăra. Doi folkiști puteam umple chiar și două săli pe zi. Cu prietenul Nicu Alifantis am fost în multe turnee prin țară unde am avut un succes deosebit.

– ,,Mătrăguna e acea plantă cultivată de om în scopul de a ne oferi lapte, brânză, carne, benzină și ouă”. Cântecul semnat Mircea Bodolan, face acum parte din compilația ,,Cântece interzise” din albumul „Muzică de colecție”, volumul 26, care prezintă o serie de piese românești rock, pop și folk care au fost cenzurate pe vremea comunismului. Ai avut curaj cu asemenea atitudine, dar cred că ai avut de suferit.

– L-aș mânia pe Dumnezeu dacă aș spune că am avut de suferit. Eram niște puști, iar unii care se ocupau cu cenzura ne considerau inconștienți. Cred că Securitatea a încercat să-mi arate pisica într-un fel. Am avut alte probleme la televiziune, pentru că nu vroiam să-mi ascund părul cu agrafe și alte chestii. La o emisiune a lui Petre Magdin, de pildă, a fost o întreagă tevatură cu verigheta de pe deget. Dar totul a trecut cu bine.

– Cenaclul Flacăra, consacrarea, premii, recunoașterea unui tânăr artist, pe cât de complex în gândire și activitate, pe atât de simplu și prietenos cu cei care i-au fost alături și i-au apreciat muzica și trăirile…

– Credeam că succesul acela nebun de atunci va ține pentru totdeauna, nu se va termina nicicând. Am crezut că succesul este veșnic și că nu o să îmbătrânim. Timpul însă a vrut altceva. Adevărul este că ideea de folk s-a demonetizat, s-a diluat, s-a pângărit și cu ajutorul s-au nepăsarea noastră. Nu am știut să conservăm valorile. Am crezut că nu se va schimba nimic niciodată.

– Dacă vrei să amintești despre prietenia ta cu un alt mare muzician, care a cântat folk numai la superlativ. Este vorba despre Valeriu Sterian. Dan Oprina a spus despre Vali că a fost un colos, unul dintre patriarhii folk-ului românesc.

– Foarte adevărat ce a spus Dan Oprina. Un lider de opinie, un simbol, un model. A fost și a rămas cel mai bun prieten al meu. Cu riscul de a fi catalogat nebun, prietenia mea cu Vali Sterian nu a încetat. Nu cu aceiași frecvență ne întâlnim, dar eu încă îl visez, iar într-o noapte am compus cu Vali o piesă. Aveam o piesă la care nu-i mai găseam sfârșitul. Iar Vali m-a lămurit în somn: ,,Ce-i, mă, așa de greu? Am fost prieteni nedespărțiți multă vreme. Întoarcerea mea la București i se datorează.

– Cum vezi muzica folk peste zece, douăzeci de ani? Cei care vin din generația tânără vor călca pe urmele unui Mircea Vintilă, Ivanițchi, Baniciu, Stănculescu, Mircea Florian, Bațu sau Bodolan?

– Cu greutate în suflet spun, nu cred acest lucru. Sunt foarte puțini din cei care s-au făcut remarcați după primele două valuri ale Cenaclului Flacăra și până în faza terminală, în care nu mai existau nume grele. Atunci s-au făcut remarcați Emerich Imre sau Vasile Mardare. Ei au reușit să sară rampa. Sunt puțini dintre cei care au substanță. E plin de folkiști, dar apar rar dintre cei care rămân în inima publicului. Daniel Iancu sau Ada Milea, spre exemplu, sunt dintre cei care au confirmat.

– Bodi, ai fost de multe ori în Arad. Într-un timp, parcă mai ieri, erai director al Festivalului ,,Folk’s not dead” organizat de către Casa de cultură a municipiului Arad, eveniment de anvergură națională, mult iubit de public, care din păcate a avut o soartă asemănătoare cu ,,Rănitul dintre linii’’. Vorbește-ne despre Arad și prieteniile tale cu arădenii.

– Postura de director al festivalului din Arad, m-a adus în față cu foarte mulți oameni care peste ani mi-au rămas prieteni. Unul ești tu, apoi Ovidiu Balint, Horațiu Pânzariu și foarte mulți alții care mi-au rămas în suflet. Nu era ușor să organizezi un festival. Spun că eu am fost adoptat de Arad. Sunt ardelean și am fost bucuros să lucrez cu oameni minunați. Mi-a plăcut foarte mult publicul din Arad. Nu am crezut că se pot aduna între 300 și 1000 de oameni care ascultă folk și beau bere, fără să deranjeze una pe alta. Le doresc arădenilor să aibe răbdare, să fie înțelepți, să nu se pripească, să cugete și să judece orice gest.

A consemnat Ionel Costin
Bulci, 4 august 2017

Loading...
  1. Un om extraordinar! Aradul te saluta!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.