Intrare GRATUITĂ la Ștrandul Neptun. Acum, E POSIBIL! Ce trebuie să faci pentru a nu mai fi taxat la poartă

Intrare GRATUITĂ la Ștrandul Neptun. Acum, E POSIBIL! Ce trebuie să faci pentru a nu mai fi taxat la poartă

Omul de afaceri Leontin Aslău a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că a inițiat un proiect de hotărâre de Consiliul Local Municipal pentru accesul gratuit al arădenilor în zona comercială a Ștrandului Neptun, adică zona barurilor, restaurantelor și cafenelelor.

Este vorba despre o inițiativă cetățenească pentru care se vor strânge semnături în perioada următoare, pentru că este nevoie de girul a 5% dintre arădenii cu drept de vot pentru ca proiectul să ajungă în Consiliul Local Municipal.

Leontin Aslău a atras, însă, atenția că Primăria Municipiului Arad nu i-a pus încă la dispoziție formularele tipizate pentru strângerea de semnături. „Nu mi-au fost puse la dispoziție formularele tipizate și mă aștept să ne amâne timp de 30 de zile, sau chiar mai mult”, a spus Leontin Aslău, făcând trimitere la faptul că o altă cerere a sa, depusă la Primărie în 30 iulie 2015, nu a primit răspuns nici acum.

Călin Costea, Leontin Aslău

Prin urmare, nu poate fi demarată încă acțiunea de strângere a semnăturilor, lucru care poate fi interpretat și ca un abuz al funcționarilor din Primărie.

Inițiativa lui Leontin Aslău este susținută de Partidul Mândri Că Suntem Arădeni, al căreui președinte, Călin Costea, a participat și el la conferința de presă în care a fost anunțat demersul. „Partidul Mândri Că Suntem Arădeni susține inițiativa lui Leontin Aslău. Consider că abordarea Primăriei ar trebui să fie una în folosul arădenilor”, a declarat Costea.

Adresa către Primarie

  1. Inițiativa buna a lui Leo! Dar ce caută Costea?!? Ce procent a avut la alegeri !? Sa-si vadă Costea de țepele lui si sa lase comunitatea in pace…

    Raspunde
  2. Dacă vreți să avem
    de toate în Arad mergeți
    la muncă, dacă vreți
    gratuități , mergeți
    la Firea în capitală???

    Raspunde
  3. Dacă e Costea acolo, sigur e ţeapă! Leo, ce cauţi lângă el?

    Raspunde
  4. sa plateasca pentru muritori de rand patroni de restaurante ; atunci se impaca si capra si varza iar intrarea va fi gratuita

    Raspunde
  5. O petitie online poate ar merge mai repede.

    Raspunde
  6. Nu era mai simplu si mai rapid sa o depuna unul din consilierii din opozitie dupa care putea sa iasa Aslau sa spuna ca la initiativa lui si toata lumea era multumita.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.