În urma unei cereri adresate în baza legii 544, cei de la USR PLUS au obținut informații referitoare la investițiile pe care dorește să le realizeze Aeroportul Internațional Arad.
Investigația a pornit de la acuzațiile aduse USR PLUS de primarul Călin Bibarț, potrivit căruia ar fi provocat pierderea unei finanțări de 27 de milioane de euro, destinată modernizării aeroportului.
În fapt, consilierii USR PLUS au condiționat votul, pentru transferul unui teren al municipiului către CJ Arad și Aeroport, de prezentarea proiectelor pentru care a fost solicitat acest transfer. Deoarece nu au fost oferite detalii, s-au abținut, fără ca asta să împiedice adoptarea respectivei hotărâri, spun cei de la USR PLUS.
„Din răspunsul primit acum de la conducerea aeroportului, rezultă că sunt două proiecte pentru care se intenționează obținerea unor finanțări. Primul se referă la dotarea cu echipamente pentru creșterea siguranței și securității aeroportuare, în valoare de 23,7 milioane de lei, proiect depus în vară, respins și pentru care se intenționează refacerea documentației. Al doilea proiect, pentru investiții la infrastructura aeroportuară (inclusiv extindere pistă), cu o valoare estimată de 22 de milioane de euro, se află în stadiul premergător întocmirii studiului de fezabilitate. Acesta este singurul proiect pentru care aeroportul are nevoie de terenul în cauză. Cred că a fost rezonabilă cererea noastră de a cunoaște detalii despre proiect, iar în contextul celor de mai sus, este evident că nu a existat la niciun moment riscul de a pierde vreo finanțare. Apreciem faptul că atât CJ cât și Aeroportul Internațional Arad își asumă acum cele două proiecte, cu posibilul succes sau insucces izvorât din implementarea lor. Interesul nostru este ca proiectele bune pentru municipiu și județ să devină realitate și pentru aceasta vom solicita oricare garanție pe care o considerăm necesară. În ce privește puterea locală, ar trebui să renunțe la propaganda mincinoasă și să se concentreze pe administrarea orașului”, declară Florin Stana, consilier al USR PLUS.
Lasă un comentariu