Investiţiile şi cota parte

Dacă privim nu departe în trecut, putem să ne amintim că unul dintre punctele forte din limbajul (aproape) fiecărui politician era suma pe care EL – cu majuscule – o investeşte pentru bunăstarea şi prosperitatea noastră, a tuturor. Aceste sume (asumate fie că veneau din fonduri europene sau alte fonduri, diferite de bugetul gestionat de EL) se regăseau peste tot, în interviuri, în c.v.-uri, în pliante, în discursuri, în tot şi-n toate. Şi musai se exprimau bombastic, fie în milioane de euroi, fie în lei vechi, că miliardele dădeau bine în mediul rural, unde greu a pătruns calculul RON-ilor.

Acum, politicienii au mai schimbat macazul. De vină e DNA-ul şi, într-o proporţie mai mică, dar relativ determinantă, chiar şi Marian Vanghelie, primarul care este… la bulău. Politicienii ascund, acum, undeva în text, parcă cu nepăsare, cifrele care înseamnă investiţii, nu care cumva să…

De fapt, acesta e motivul, că de la Revoluţia DNA orice sumă investită este asociată cu… şpaga aferentă. Respect prezumţia de nevinovăţie, cred că nu toate investiţiile au fost însoţite de zeciuială şi, în fond, aceasta este treaba DNA să probeze şi a justiţiei să judece. Dar nici nu mă pot împotrivi percepţiei publice, suspiciunilor pe care le au oamenii de rând, suspiciuni alimentate – deloc nefondat – de către DNA, de către mass-media, de către înşişi unii dintre „zeciuitori” cunoscuţi mai des în „fauna justiţiară” drept denunţători.

Cum să-l lămureşti pe omul de rând că X-ulescu n-a furat, că Y-greceanu e cinstit, când ţara vuieşte de sume astronomice. Şi, atenţie, e vorba de cei care sunt deja descoperiţi, chiar dacă Justiţia încă nu i-a dovedit drept vinovaţi. Câţi mai sunt încă în umbră? Şi atunci, dacă tot are omul de rând părerea preconcepută (întărită, repet, de tot circul mediatico-justiţiar) că se ia şpagă, cum să mai vehiculezi sume? De ce, să intre oamenii la calcule, să calculeze nu cât costă drumul, podul sau reţeaua de canalizare, ci cât îşi trage de acolo EL, omul politic? Nu, mai bine discursurile se bazează pe cuvinte elevate, cu tentă sociologică şi, uneori, religioasă, spunând tot ceea ce vrea omul să audă, dar… fără cifre.

P.S. Ce-are Vanghelie specific? Păi, cică Vanghelie „percepea” 20% din tot ceea ce pica. Şi-atunci toate cutumele cu zeciuiala s-au întors pe dos, că omul de rând nici nu mai ştie cum să calculeze nici măcar o amărâtă de şpagă. 10% sau 20%, aceasta e întrebarea Hamletului modern.