Iohannis, către guvernul lui: „Vă spun sincer: La treabă!”

Iohannis, către guvernul lui: „Vă spun sincer: La treabă!”

Președintele Klaus Iohannis le-a transmis noilor miniștri că vremea bătăliilor electorale s-a încheiat și că este momentul să treacă la treabă.

Vă felicit și vă doresc mult succes și multă energie și ambiție pentru realizarea tuturor obiectivelor și proiectelor pe care vi le-ați propus prin programul de guvernare, le-a spus Klaus Iohannis noilor miniștri, imediat după învestire.

Oamenilor, cetățenilor români, li s-a promis restructurarea statului, reforme importante în domenii cum ar fi sănătatea, educația, reforme importante în marile sisteme publice, reducerea birocrației, dar și obiective pe termen mai scurt – combaterea eficientă a pandemiei, campania de vaccinare, relansarea economiei românești, creșterea economică folosind înțelept fondurile europene, respectul pentru contribuabili. Și toate aceste lucruri vor fi livrate. Trebuie să fie livrate, a continuat președintele.

Noul Parlament, noul Guvern, împreună cu mine, împreună cu toate autoritățile statului, vom face ce am promis. Vom face reformele, vom repune economia pe picioare, vom face schimbări semnificative, toate în beneficiul cetățeanului. Au trecut aproape doi ani în care am avut campanii electorale, alegeri. Acum acest ciclu s-a închis. S-a închis ciclul în care noi, cei de aici, ne-am angajat și am promis. Acum, la sfârșitul acestui ciclu, vă spun sincer: La treabă!”, a încheiat Klaus Iohannis.

Iată lista noului Guvern:

FLORIN-VASILE CÎŢU

PRIM-MINISTRU

 

ILIE-DAN BARNA

VICEPRIM-MINISTRU

 

KELEMEN HUNOR

VICEPRIM-MINISTRU

 

ALEXANDRU NAZARE

MINISTRUL FINANȚELOR

 

LUCIAN NICOLAE BODE

MINISTRUL AFACERILOR INTERNE

 

BOGDAN LUCIAN AURESCU

MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE

 

STELIAN-CRISTIAN ION

MINISTRUL JUSTIȚIEI

 

NICOLAE-IONEL CIUCĂ

MINISTRUL APĂRĂRII NAȚIONALE

 

CLAUDIU-IULIUS-GAVRIL NĂSUI

MINISTRUL ECONOMIEI, ANTREPRENORIATULUI ȘI TURISMULUI

 

VIRGIL-DANIEL POPESCU

MINISTRUL ENERGIEI

 

CĂTĂLIN DRULĂ

MINISTRUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII

 

NECHITA-ADRIAN OROS

MINISTRUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE

 

TÁNCZOS BARNA

MINISTRUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR

 

CSEKE ATTILA ZOLTÁN

MINISTRUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI

 

CRISTIAN GHINEA

MINISTRUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE

 

RALUCA TURCAN

MINISTRUL MUNCII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE

 

VLAD VASILE VOICULESCU

MINISTRUL SĂNĂTĂȚII

 

SORIN-MIHAI CÎMPEANU

MINISTRUL EDUCAȚIEI

 

CIPRIAN-SERGIU TELEMAN

MINISTRUL CERCETĂRII, INOVĂRII ȘI DIGITALIZĂRII

 

BOGDAN GHEORGHIU

MINISTRUL CULTURII

 

CAROL-EDUARD NOVÁK

MINISTRUL TINERETULUI ȘI SPORTULUI

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.