Ion Stan este de părere că solicitarea de majorare a taxei TV este „de o obrăznicie fără seamăn”

Ion Stan este de părere că solicitarea de majorare a taxei TV este „de o obrăznicie fără seamăn”

Ion Stan, vicepreşedinte al Partidului Noua Republică, este de părere că pretenţiile SRTv privind creşterea taxei TV sunt „de o obrăznicie fără seamăn”, iar statutul acestei instituţii constituie „cea mai mare manipulare naţională”.

„Toţi cei care s-au perindat la putere au avut grijă să cocoloşească SRTv, pentru a o folosi ca armă de manipulare a electoratului, perpetuând o situaţie nu doar înafara bunului simţ, ci şi împotriva drepturilor cetăţeanului. Pentru a-l obliga pe omul de rând să plătească un serviciu de care nu are nevoie, respectiv televiziunea aşa zis naţională, au «lipit» taxa TV de factura la curent. Este de neînţeles cum, prin ce resorturi, o firmă privată – ENEL – colectează o taxă pentru stat, ce contraservicii îi face statul. Nu cumva dreptul ENEL de umfla după bunul plac preţul energiei electrice, de a emite facturi a căror legalitate nu o verifică nimeni, are legătură cu serviciul făcut statului? În Bulgaria, firma furnizoare de energie electrică a fost aspru pedepsită de către justiţie pentru că a inclus în facturi tot felul de «năzbâtii» şi a fost obligată să dea oamenilor înapoi banii furaţi. La noi nu este posibil aşa ceva, pentru că guvernanţii, toţi cei de până acum, în cârdăşie cu firma privată, ne obligă să plătim unui furnizor de servicii, la pachet cu factura proprie, încă o factură, pentru un alt furnizor, cu care nu avem niciun contract”, a declarat Ion Stan.

Acesta consideră că, după toate regulile economiei, falimentul SRTv este inevitabil. „Cu datorii la bugetul de stat de peste 100 miloane de euro şi alte datorii de zeci de mii de euro la societăti comerciale, SRTv se preface că se restructurează, prin închiderea unuia dintre posturi. De fapt, guvernanţii se prefac că au cerut măsuri drastice pentru rentabilizarea acestei instituţii, care a fost condusă tot timpul de marionete puse de cei care veneau la putere, marionete care schimbau şi demolau tot ce au făcut cei de dinaintea lor. Avem, azi, un faliment naţional recunoscut de ANAF, sau mai eşalonăm datoriile, cu penalităţi de 23.000 de mi de euro pe zi, pentru ca următorul Guvern să le şteargă, în schimbul supunerii totale faţă de noii stăpâni? În fond, cine doreşte să aibă guvernul lui, partidul lui, parlamentul lui, ar fi anormal să nu-şi dorească şi televiziunea lui”, a conchis Ion Stan.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.