ISU Arad: 15 zile…. 684 de misiuni de intervenție, din care aproape jumătate au fost misiuni de ajutor medical de urgență

ISU Arad: 15 zile…. 684 de misiuni de intervenție, din care aproape jumătate au fost misiuni de ajutor medical de urgență

Aproape jumătate din intervențiile pe care le-au desfășurat echipajele ISU Arad în primele 15 zile ale lunii aprilie au fost cazuri de ajutor medical de urgență.

Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului (ISU) Arad, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat celor aflați în dificultate, au desfășurat în primele 15 zile ale lunii aprilie, 684 de misiuni de intervenție după cum urmează: 526 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave. Din aceste misiuni, 317 au fost ajutor medical de urgență și 199 misiuni la alte situații de urgență.

Pe subunitătii misiunile SMURD au fost desfășurate astfel:

Detașamentul Arad cu cele 4 puncte de lucru, Curtici, Vladimirescu, Vinga, Nădlac – 360

Detașamentul Ineu – 84

Detașamentul Sebiș- 42

Secția Bârzava – 38

23 incendii la locuințe, anexe, autoturisme, deșeuri vegetale, resturi menajere.

Din cele 23 incendii, 7 au fost de vegetație uscată sau resturi vegetale.

Repartizate pe subunitătii intervențiile s-au desfășurat astfel:

Detașamentul Arad – 10

Detașamentul Ineu – 4

Detașamentul Sebiș- 6

Secția Bârzava – 3

121 misiuni pentru decontaminarea personalului și tehnicii de intervenție în urma transportului persoanelor confirmate cu noul coronavirus către unități medicale.

Au fost decontaminate 121 autospeciale și 436 persoane. Patru intervenții pentru descarcerarea persoanelor în urma unor accidente rutiere. Au mai fost desfășurate alte zece tipuri de misiuni.

În 6 situații echipajele au fost întoarse din drum și în 5 cazuri nu a mai fost necesară intervenția echipajelor.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.