Îţi faci cumpărăturile la supermarket? Iată CUM TE FURĂ la cântar! (DOVADA VIDEO) UPDATE: Poziţia magazinului

Un filmuleţ realizat cu telefonul mobil demonstrează cum sunt furaţi, la cântar, clienţii unui cunoscut supermarket din România.

Reprezentanţii magazinului din Arad în care a fost realizată filmarea au refuzat să ofere vreo explicaţie, spunând că nu au voie să discute cu presa.

În consecinţă, am sunat la Bucureşti, unde ne-am izbit de un nou refuz atunci când am cerut numărul de telefon al purtătorului de cuvânt.

Am primit, în cele din urmă, o adresă de e-mail prin intermediul căreia am transmis filmuleţul reprezentanţilor magazinului şi am cerut explicaţii.

UPDATE/ Poziţia oficială Kaufland România pe tema înregistrărilor video ale cântarelor din magazine 

O înregistrare video realizată de o persoană într-un magazin Kaufland sugerează că în magazinul respectiv cântarele nu ar functiona corect. Pentru a „demonstra” aceasta abatere, persoana respectivă a făcut în mod intenționat o manipulare a tarei, cântărind un articol pe cântare care au instalată folia de protecție; în timpul operațiunii, persoana care face înregistrarea cântărește articolul pe cântarul protejat cu folia de plastic, apoi îndepărtează plasticul și repetă cântărirea. Operațiunile sugerează că acest articol ar avea greutati diferite iar concluzia persoanei este că modul de funcţionare al cântarelor ar fi incorect. Cântărirea articolului făra folia de plastic reprezintă însă un dezavantaj pentru noi, deoarece cântarele sunt calibrate la nivelul zero ţinând cont de tara foliei de protecţie. Prin eliminarea acestei folii, greutatea produsului este mai mică decât în realitate.
Totuşi, o asemenea suspiciune este tratată de Kaufland România cu maximă seriozitate deoarece, pentru compania noastră, încrederea clienților în produsele si serviciile oferite este o valoare fundamentală.
În acest sens, trebuie să precizăm că nu există, până în prezent, nici o sesizare oficiala cu privire la presupusele disfunctionalități semnalate. Până in acest moment au fost deja efectuate verificari atat din partea noastra cat si a autoritatilor pe această temă iar constatările au demonstrat că toate cântarele verificate funcționeaza corect.

În concluzie, un cântar functioneaza perfect normal, atâta timp cât asupra lui nu se intervine neautorizat.
Ceea ce s-a întâmplat în manevrele persoanei care a realizat înregistrarea  a fost, de fapt, o dereglare a mecanismului de cântărire, respectiv a TAREI. Cântarele care apar în înregistrare erau corect reglate astfel încât să plece de la greutatea iniţială de „0,000 kg” incluzând si plasticul de protecție. Îndepărtarea foliei de protectie, face ca TARA să se șteargă din memoria cântarului si afecteaza corectitudinea cantaririlor ulterioare in defavoarea magazinului.
Asigurăm clienţii magazinelor noastre că atâta vreme cât cântarul afişează greutatea iniţială de 0,000 kg, cântărirea produselor se face corect.

Pentru că încrederea este una dintre valorile de bază ale companiei, cântarele sunt subiectul unei preocupări speciale. Funcționarea normală a cântarelor este validată prin avizul metrologic de funcționare care este eliberat conform legislației în vigoare. Verificarea cântarelor este realizată de un laborator metrologic autorizat de Biroul Român de Metrologie Legală. Revizia și verificarea tehnică a cântarelor din rețeaua Kaufland se realizează periodic. În magazinele Kaufland, toate cântarele, fara exceptie, au avizul metrologic legal.
Dacă cineva are suspiciuni legate de corecta funcționare a unui/unor cântare are la dispoziție atât instrumentele legale de sesizare, cât și instituțiile responsabile de funcționarea corectă a cântarelor.
Kaufland România rămâne în continuare deschisă pentru clarificarea nelamuririlor si sesizărilor clienților săi, având convingerea că încrederea nu se poate clădi decât printr-o atitudine corectă pe termen lung.

Kaufland Romania

  1. da asa e am patit si eu si atunci au luat alea de pe cantare

    Raspunde
  2. In clipu postat nu arata daca este facut tara…..la cantar

    Raspunde
  3. Uitați-va dacă inainte de a pune marul cantarul arata 0,00 kg . Atunci nu are nici o treaba tăviță protectoare. Toate cantarele au acea tăviță.

    Raspunde
  4. este o smecherie clasica, cum se face
    se foloseste o hartia de impachetat cat mai groasa
    care se pune pe cantar , dupa care se pune marfa
    , cu cat este mai scump cea ce cumparam , cu atat mai scumpa este si aceea hartie , pe care o platim la pret de salam de sibiu de exemplu

    Raspunde
  5. Dragilor, cat timp cantarul este de la 0.000Kg nu va fura nimeni! Incercati sa cantariti o punga de zahar care are deja un kg si veti vedea ca acele cantare vor arata aceasi greutate! Daca dati jos acel plastic veti obeserva ca tara cantarului nu mai exista si ca punga de 1 kg de zahar va avea mai putin!
    E o prostie asta cu furatul si credetima e testata si de mine!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.