ITM Arad avertizează: „Lipsa instruirii lucrătorilor poate avea consecințe deosebit de grave”

ITM Arad avertizează: „Lipsa instruirii lucrătorilor poate avea consecințe deosebit de grave”

„Campania națională de control privind respectarea prevederilor legale în ceea ce privește instruirea și informarea lucrătorilor” în domeniul securității și sănătății în muncă se derulează în perioada curentă.

„Obiectivele campaniei sunt:

  • creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor în ceea ce privește necesitatea respectării cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă în activitățile de informare și instruire a lucrătorilor
  • stabilirea măsurilor care se impun ca urmare a modificărilor aduse de prevederile HG 767/2016 privitor la informarea și instruirea lucrătorilor
  • consolidarea unei culturi de prevenire autentice în domeniul securității și sănătății în muncă”, se arată într-un comunicat de presă al ITM Arad.

Astfel, în ultimele 6 luni, inspectorii de muncă din cadrul ITM ARAD au controlat un număr de 197 de angajatori, aplicând 198 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor aplicate până în prezent totalizează 93.000 lei, principalele domenii în care s-au constatat nereguli fiind: cultivarea cerealelor, exploatări forestiere, fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase, a produselor textile, a produselor din lemn, fabricarea articolelor din material plastic precum și în construcții, comerț, transporturi, restaurante și activități de servicii privind forța de muncă.

„Dorim să atragem atenția angajatorilor asupra importanței pe care aceștia trebuie să o acorde instruirii corespunzătoare a lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă. Menționăm că din activitatea de cercetarea a accidentelor de muncă, în numeroase cazuri s-a constatat că instruirea inadecvată sau incompletă a angajaților a dus direct sau a concurat la producerea unor evenimente cu urmări tragice”, se mai arată în comunicat.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.