Iustin Cionca, supleant în Comitetul Regiunilor Europene

Iustin Cionca, supleant în Comitetul Regiunilor Europene

Guvernul român l-a propus pe Iustin Cionca, președinte al Consiliului Județean Arad, ca supleant în Comitetul Regiunilor Europene, de la Bruxelles, pentru durata rămasă a mandatului actual, și anume până la 25 ianuarie 2025.

Propunerea va fi validată în cadrul sesiunii plenare extraordinare a Comitetului European al Regiunilor, în perioada 5-7 mai. Evenimentul va fi deschis de alocuțiunea prim-ministrului Portugaliei, în numele președinției portugheze a Consiliului Uniunii Europene, și de alocuțiunea lui David Sassoli, președintele Parlamentului European.

Sunt programate dezbateri pe tema „Uniunea Egalității”, a redresării în sectorul turistic și hotelier, se supune dezbaterii regulamentul privind abordarea amenințărilor transfrontaliere la adresa sănătății și propunerea legislativă de modificare a mandatului Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor și se împărtășesc experiențe și lecții învățate de regiuni și orașe în timpul crizei cauzate de pandemia de COVID-19.

Ca supleant în Comitetul Regiunilor Europene, Iustin Cionca va avea acces la documentele de ședință și poate participa la dezbaterile de la Bruxelles. În această perioadă, ședințele s-au mutat online, din cauza pandemiei, astfel încât nu se generează costuri suplimentare pentru Consiliul Județean Arad.

  1. Felicitari IUSTIN CIONCA!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.