Jandarmii arădeni în acţiune!

Jandarmii arădeni în acţiune!

Lumea în weekend se relaxează, dar jandarmii sunt la datorie pentru a asigura ordinea şi liniştea publică.

Pe timpul executării misiunilor de ordine publică din acest sfârşit de săptămână, jandarmii arădeni au aplicat 38 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17500 lei.

Sancțiunile au fost aplicate pentru săvârșirea de fapte prin care s-au încălcat normele de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică, pentru comerț ilicit și pentru fapte ce constituie contravenții în domeniul silvic.

Au fost, de asemenea, întocmite acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală, în cazul a 6 persoane bănuite că ar fi săvârșit infracţiuni precum „amenințarea”, „lovirea sau alte violențe”, „distrugerea” și „portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase”.

Pe timpul manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, jandarmii s-au aflat în proximitatea Mănăstirii Gai, a Catedralei Noi şi Catedralei Vechi, din municipiul Arad, a mănăstirilor Hodoş-Bodrog, Sfânta Maria Radna şi Roşia.

Jandarmii arădeni s-au aflat și în localitățile Pecica, Ghioroc, Șofronea, Socodor, Șiștarovăț, Bocsig, Cil, Căpâlnaș, Fântânele, Livada, Pâncota, Almaș, Dezna, Bârsa și Felnac, pentru ca manifestările cultural-artistice care au avut loc în aceste localități, să fie asigurate din punct de vedere al ordinii și siguranței publice.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.