Klaus Iohannis, MESAJ de 1 Decembrie: „Vă îndemn să purtăm în suflete ziua ca pe una specială”

Klaus Iohannis, MESAJ de 1 Decembrie: „Vă îndemn să purtăm în suflete ziua ca pe una specială”

Preşedintele Klaus Iohannis a adresat un mesaj românilor, de la Palatul Cotroceni, cu ocazia Zilei Naţionale.

„S-au scurs 97 de ani de la Marea Unire de la 1918, s-a scurs o perioadă lungă de tranziţie, naţiunea română a fost încercată de provocări şi de război, de revoltă, de criză şi austeritate, de nevoia schimbării şi căutarea speranţei. De fiecare dată naţiunea noastră şi-a regăsit forţa interioară, iar românii şi-au găsit mereu curajul şi forţa necesare. Lucrurile s-au schimbat faţă de acum 10 ani, sau faţă de anul trecut. România oferă certitudine şi predictibilitate. Putem spune că democraţia este un bun naţional, avem deja conştiinţă civică. Cei care au trăit în autoritarism au făcut sacrificii iar cei mai tineri nu ar mai concepe un altfel de viaţă, au dreptul de a alege, de a participa. România este o ţară puternică, ţara noastră este un aliat puternic pentru Europa şi NATO. Ultimul an a însemnat întărirea statutului de membru NATO şi o contribuţie de a face mai sigură lumea în care trăim. Pentru aceste motive cred că este momentul să descoperim mândria naţională, dar nu ca pe o etichetă. Acest 1 Decembrie este un pas spre un viitor pe care ni-l dorim cu toţii. Peste 3 ani vom sărbători centenarul Marii Uniri, dar va fi momentul pentru a proiecta următorii 100 de ani. Ştiu că fost un an dificil, marcat de tragedia care ne-a arătat câte lucruri nu funcţionează. Este nevoie de un nou început în politică dar asta nu înseamnă să ştergem cu buretele lucrurile bune ci să încercăm o înnoire. Vă îndemn să purtăm în suflete ziua ca pe una specială. Să fim mai generoşi cu noi înşine şi unii cu alţii. (…) La mulţi ani, români, la mulţi ani, România!”, a spus Klaus Iohannis.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.