Leo Pința, antrenor Zăbrani: „E un rezultat mincinos, meritam să pierdem!“

Leo Pința, antrenor Zăbrani: „E un rezultat mincinos, meritam să pierdem!“

Victoria Zăbrani nu a putut să profite de pasul greșit făcut de Progresul Pecica și a remizat în deplasarea de la Șofronea. Situația în sânul echipei de pe locul al doilea nu este însă una prea bună, tensiunea fiind mai mult decât evidentă încă dinaintea începerii partidei.

„Eu sunt mulțumit de rezultat, pentru că la Șofronea au pierdut toate echipele bune ale acestui campionat. Rezultatul este unul foarte mincinos, ei trebuiau să câștige această partidă, la câte ocazii au avut. Le-am spus încontinuu jucătorilor că au greșit că nu au tras la poartă, având în vedere că ei aveau un fundaș în aceea poziție și nu un portar de meserie. Dar pe mine mă nemulțumește atitudinea unor jucători, care se cred fotbaliști înainte să fie. Ați văzut atitudinea lui Vereș care are tupeu să se certe cu mine pe teren dar și indolența unora care au fost extrem de apatici. Ei trebuie să înțeleagă că presiunea e pe noi și trebuie să știe cum să o administreze. Campionatul încă se joacă, de asta sunt sigur. Iar cheia partidei de astăzi a fost dăruirea, dacă băieții mei ar avea dăruirea celor de la Șofronea, am câștiga multe partide. Dar mă bucur că am avut și unele câștiguri, portarul are doar 17 ani, Hadăr e un fotbalist tânăr. Față de echipa din tur, a trebuit să înlocuiesc șase titulari cu șase copii. Nu e un lucru ușor, peste caresă se treacă cu vederea atât de lejer“, ne-a declarat Leo Pința.

Într-adevăr, la Șofronea a avut loc un incident între antrenorul Zăbraniului și unul dintre jucătorii săi. Leo Pința i-a reproșat lui Vereș faptul că s-au primit goluri de pe partea sa,iar acesta a avut o replică care l-a deranjat pe tehnician, care a decis să îl  și înlocuiască imediat după această fază. Din câte se pare, luni se va lua decizia excluderii din lot a lui Vereș dar și a altor jucători pentru acte de indisciplină.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.