Liberalii vor SĂ ÎL DEA JOS pe PONTA, dar sunt ATENŢI la CUM VOR FI ALEŞI oamenii în NOUL GUVERN!

Liberalii vor SĂ ÎL DEA JOS pe PONTA, dar sunt ATENŢI la CUM VOR FI ALEŞI oamenii în NOUL GUVERN!

Consiliul Naţional al PNL s-a reunit sâmbătă, la Palatul Parlamentului, în prezenţa a peste 1000 de delegaţi, pentru a finaliza procesul de fuziune a filialelor vechiului PNL şi fostului PDL, dar şi pentru a adopta linia politică pe care o vor urma liberalii în acest an, în special în Parlament.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu le-a spus, sâmbătă, participanţilor la Consiliul Naţional al PNL, că, înainte de a critica pe alţii, PNL trebuie să se uite „în curtea sa” , arătând că nu sunt încă suficiente pârghii de a face curăţenie în partid, dar voinţă există.

„Înainte de a-i critica pe alţii, trebuie să ne uităm mai întâi în curtea noastră. Nu putem închide ochii şi să ne prefacem că nu ştim că nu avem încă suficiente pârghii pentru a face curăţenie în partidul nostru. Da, voinţa există, ne trebuie şi reguli noi. Reguli care să fie intransigente cu cei care pun în pericol integritatea PNL şi stimulatoare pentru cei care vor să ni se alăture, din societatea civilă, din rândul tinerilor şi a oamenilor care nu se regăsesc acum în niciun partid. Avem nevoie şi de o fundamentare doctrinară”, a afirmat Gorghiu la Consiliul Naţional al PNL.

Ea a mai spus că Klaus Iohannis a câştigat Preşedinţia pentru că nu a subestimat electoratul.

„Votul românilor de pe 16 noiembrie a fost o opţiune, în primul rând, pentru seriozitate şi pentru reforma clasei politice. Klaus Iohannis a reuşit să câştige pentru că, pentru prima dată, un candidat nu s-a mai raportat la electorat, ca la o masă de oameni, care are nevoie de ulei electoral şi circ politic. Klaus Iohannis nu a subestimat electoratul. La 25 de ani după Revoluţie, românii gândesc diferit şi reprezintă, deja, acea masă critică, capabilă să pună presiune asupra tuturor partidelor pentru a face o politică diferită. Vor câştiga acele partide care vor reuşi să se adapteze la noua agendă publică. Vă propun nu doar să ne adaptăm, ci să fim cei care dictează agenda politică”, a adăugat Gorghiu.

Gorghiu a spus că PNL nu trebuie să lase PSD la guvernare deoarece „acest partid are o capacitate imensă de regenerare în rău”.

Co-preşedintele PNL Vasile Blaga a avertizat, sâmbătă, ca PNL să aibă grijă în privinţa desemnării oamenilor în viitorul guvern, arătând că aceştia nu trebuie să-şi facă calificarea la locul de muncă şi să nu poată fi atacaţi pe corupţie.

Blaga a spus, la Consiliul Naţional al PNL, că este nevoie de un program de guvernare al PNL care să fie în accord cu proiectul politic România lucrului bine făcut şi a atenţionat în privinţa oamnilor care vor fi desemnaţi în viitorul guvern.

„Mă bucur foarte mult că se munceşte foarte mult, se munceşte bine pe Programul de guvernare şi termenul de 28 februarie va fi respectat şi fiecare organizaţie veţi avea proiectul de guvernare pe care îl veţi putea amenda. După ce lucrurile acestea vor fi făcute, la un moment dat va trebui îmbrăcat de oameni. De pe acuma vă spun un lucru: Dacă nu vom avea grijă ca el să fie susţinut de acei oameni care să nu facă calificarea la locul de muncă, să stăpânească zonele pe care urmează să le administreze, care să nu poată fi atacat pe corupţie. Sigur, dacă ai fost o zi în politică, sigur mai ai câte o pată, dar să înţelegem ceva, că dacă aceşti oameni nu vor fi ei în slujba României şi nu România în slujba lor, înseamnă că nu am învăţat nimic”, a afirmat Blaga.

El a spus că PNL trebuie să scoată cât mai repede PSD de la guvernare deoarece Victor Ponta, după 6 luni în care a fost „pisicuţ”, acum repetă toate relele pe care le-a făcut până acum.

Sursa: Realitatea TV

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.