Prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele filialei arădene a Casei Româno – Chineze, a participat joi, 27 septembrie 2018, la București, la recepția oferită cu prilejul împlinirii a 69 de ani de la fondarea Republicii Populare Chineze.
„Cuvântul de Bun Venit – un discurs excepțional – a fost rostit de către domnul Tu Jiang, însărcinatul cu Afaceri Ad Interim al Chinei în România, în prezent cea mai înaltă funcție in cadrul Ambasadei Republicii Populare Chineze la București. Guvernul României a fost reprezentat de domnul Viorel Ștefan, vice prim-ministru al țării noastre. S-au exprimat, cu acest prilej, aprecieri cu privire la bunele relații de colaborare între România și China, subliniindu-se perspective ale întăririi parteneriatelor de colaborare între cele două țări, în viitor”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț.
De remarcat, că prezența vicepremierului român la recepția oferită de ambasadă demonstrează interesul major pe care România îl acordă relațiilor cu Republica Populară Chineză.
Lasă un comentariu