Locuitorii din Gai s-ar putea bucura, în curând, de un loc de joacă decent și de un teren de sport.
Acestea urmează să fie construite în Parcul Gai, dacă proiectul care le vizează va trece de votul consilierilor locali municipali. Pentru că aleșii urbei sunt chemați să voteze, azi, proiectul de hotărâre nr. 78/2021 „cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție SF «Amenajare loc de joacă și teren de sport în Parcul Gai» – iniţiativa primarului”.
De remarcat, că deși inițial s-a pus problema costurilor ridicate ale lucrărilor, o verificare a Asociației „Gai – Cartierul Nostru” a scos în evidență faptul că lucrurile nu sunt tocmai așa. „Am verificat prețurile și chiar dacă la prima impresie par mari, se pare că sunt aproape de realitate”, a spus Flavius Dumitraș, președintele asociației, adăugând: „Suntem de acord cu proiectul. Sperăm să fie și în realitate așa cum este prezentat”.
Foto: Arhiva
Lasă un comentariu