A rezistat peste 600 de ani, însă, lipsa de interes şi finanţare din partea autorităţilor ar putea să însemne degradarea totală pentru monumentul istoric care l-a inspirat pe marele scriitor Jules Verne.
Cetatea Colț, situată deasupra văii Hațegului la marginea comunei Râu de Mori, cunoscută sub numele „Castelul din Carpaţi”, după titlul celebrului roman semnat Jules Verne se află acum într-o stare deplorabilă. Turiștii au nevoie de o jumătate de oră pentru a urca la fortăreață pe un traseu nemarcat și care prezintă o mulțime de pericole, zona fiind plină de vipere. Cei care se încumetă să meargă pe cărarea abruptă și întortocheată, se afundă într-o pădure deasă, în care au toate șansele să se rătăcească. Turiștii care merg, totuși, până la destinație trebuie să știe că o parte dintre zidurile cetății stau să cadă și niciun indicator nu-i avertizează cu privire la acest pericol. În zilele ploioase accesul este aproape imposibil aici.
În relatarea lui Jules Verne, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, acțiunea se petrecea în jurul vechii cetăți în ruine a baronului Rodolphe de Gortz, aflată pe un pisc deasupra trecătorii Vulcan. Castelul fusese abandonat de câteva zeci de ani, iar oamenii credeau că este stăpânit de forțele supranaturale ale răului și că în interiorul lui se petrec lucruri înspăimântătoare. Nu se cunoaște dacă scriitorul a vizitat personal cetatea, dar este știut faptul că Jules Verne a fost un vizionar.
Faima romanului lui Jules Verne aduce aici turişti din lumea întreagă, însă, în ciuda potențialului pe care îl are monumentul aflat la poalele Retezatului şansele de realibilitare a fortăreței sunt minime. Deși circulă o mulțime de legende cu privire la acest loc, autoritățile locale sunt cu mâinile legate când se pune problema de restaurarea monumentului și introducerea acestuia într-un circuit turistic.
Foto: experience-romania.ro
Lasă un comentariu