Lucian Flueraș, viceprimarul comunei Sintea Mare: „Dezvoltarea locală și investițiile trebuie să reflecte dorințele cetățenilor”

Lucian Flueraș, viceprimarul comunei Sintea Mare: „Dezvoltarea locală și investițiile trebuie să reflecte dorințele cetățenilor”

Lucian Flueraș, viceprimarul liberal al comunei Sintea Mare, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Arad, că liberalii își propun ca în 2016 să câștige alegerile locale în comună. Acesta a făcut și un scurt rezumat al activității sale în cei trei ani de mandate de viceprimar.

„Aș vrea să încep prin a face un scurt raport al activității mele ca viceprimar, dar și un rezumat al ceea ce înseamnă implicarea mea în viața cetățenilor din comună, în cei trei ani de când mă aflu în această funcție. M-am implicat în înființarea serviciului public de gospodărire comunală și dezăpezire, dar și la dotarea acestuia pentru a răspunde nevoilor comunității pe zona de gospodărire comunală. Am participat activ la animarea sportului și a culturii din comună, susținând echipele de fotbal și ansamblul de dansuri populare din Sintea Mare. Printre cele mai importante obiective pe care mi le-am propus și pe care am reușit să le realizez se referă la organizarea unor întruniri între angajatorii din zonă și persoanele aflate în căutarea unor locuri de muncă. Aceste întruniri au fost foarte importante, materializându-se prin angajarea foarte multor persoane din comună. Am militat pentru implicarea persoanelor beneficiare de ajutor social în rezolvarea problemelor curente pe care instituțiile de învățământ din comună, școli și grădinițe, le aveau. Una din cele mai importante preocupări pe care le-am avut în acești trei ani se referă la fermierii din Sintea Mare, facilitându-le acestora un acces cât mai bun la drumurile care duc la terenurile lor agricole. Mai exact, drumurile au fost profilate cu un utilaj greu pentru a corespunde nevoilor acestora. Totodată, am facilitat întâlniri între fermierii din comună și reprezentanți ai AFIR și APIA, cu scopul informării cât mai corecte cu privire la plățile directe pe suprafețe agricole, dar și cu scopul informării cu privire la potențialele proiecte pe fonduri europene”, a declarat Lucian Flueraș, menționând, totodată, că în toată activitatea și implicarea sa a beneficiat și de sprijinul primarului și a majorității formate în Consiliul Local Sintea Mare.

În același timp, Lucian Flueraș a afirmat că liberalii își propun să câștige alegerile locale de anul viitor la Sintea Mare. În acest sens, viceprimarul liberal a afirmat că partidul ia în calcul două persoane pentru a candida la funcția de primar.

liberale Sintea Mare

„Experiența anilor pe care i-am petrecut în funcția de viceprimar, discuțiile purtate cu cetățenii, dar și discuțiile avute cu conducerea organizației județene a PNL Arad, mă motivează să iau în calcul o posibilă candidatură la Primăria comunei Sintea Mare. O decizie fermă a candidaturii va fi făcută publică după măsurători specifice, unde va fi luată în calcul și o posibilă candidatură a unuia din co-președinții organizației PNL Sintea Mare”, a mai declarat viceprimarul comunei Sintea Mare, Lucian Flueraș.

Totodată, Flueraș a prezentat și o parte a strategiei pe care o are în vizor în cazul unei posibile candidaturi la primăria Sintea Mare.

„Strategia pe care doresc să o abordez în privința dezvoltării locale și a investițiilor, în cazul în care voi candida pentru funcția de primar, trebuie să reflecte dorințele cetățenilor din comună. Să fie în concordanță cu ceea ce își doresc cetățenii, iar asta se poate face doar cu participarea directă a cetățenilor la deciziile care vor fi luate. Ca obiective, îmi propun atragerea de noi investitori și crearea de noi locuri de muncă. Un alt obiectiv important este susținerea tinerilor care doresc să se implice în exploatațiile agricole, prin acordarea asistenței de specialitate în accesarea fondurilor europene. O strategie de continuarea a lucrărilor de modernizare a drumurilor de pe raza întregii comune este și ea pe lista mea de priorități. Totodată, îmi propun începerea demersurilor pentru introducerea canalizării în comună. Un alt obiectiv se referă la susținerea mai accentuată a sportului și culturii din comuna Sintea Mare”, a mai declarat liberalul Lucian Flueraș, viceprimar al comunei Sintea Mare.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.