Lucrările au fost finalizate, urmează recepția. Legătură modernă între trei orașe din județ

Lucrările au fost finalizate, urmează recepția. Legătură modernă între trei orașe din județ

Consiliul Județean Arad a anunțat finalizarea lucrărilor la Drumul Județean 791 Sântana – Sintea Mică.

În acest sens, a fost deja aprobată constituirea comisiei care va efectua în perioada imediat următoare recepția lucrărilor.

„Drumul județean Sântana – Sintea Mică, în lungime de 10 kilometri, a fost reabilitat din fondurile proprii ale Consiliului Județean Arad. Lucrările au început la sfârșitul anului 2019 iar acum ne pregătim de recepția lucrării. Acest tronson a făcut parte din strategia noastră de modernizare sau reabilitare a peste 300 kilometri de drumuri județene. Prin această investiție, am creat o legătură modernă, de bună calitate, între Sântana și comuna Olari, inclusiv satul aparținător Sintea Mică și am facilitat mobilitatea între trei orașe importante din județ: Sântana, Ineu și Chișineu Criș”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

  1. FELICITARI PNL ARAD !CEI DE LA USR INCURCA LUMEA LA GUVERNARE CU TOT FELU DE INEPTII SI PROSTII

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.