Lumea lui Patrocle

Comunitatea medicală este uimită! În România s-a născut o găină cu trei ţâţe şi un testicol.

Găina noastră numită ca un canin Patrocle face înconjurul lumii! Este cea mai longevivă zburătoare domestică de pe pământ. În anul 1989 s-a născut dintr-un ou modificat genetic de către câţiva oameni de ştiinţă externi care au lăsat-o pe plaiurile mioritice ca să-i urmărească evoluţia de care erau de-a dreptul panicaţi, neştiind ce efecte o să producă. Cercetătorii din domeniul psihologiei comparate sunt muţi de uimire. Găina noastră este unică, în felul ei, şi este în stare să vorbească. A trecut de barierele analizelor profane şi câţiva lideri religioşi orientali au concluzionat în urma unui simpozion comun, punând în discuţie această realitate că reprezintă o reîntrupare a sufletului lui Ceauşescu! S-a înmulţit repede şi mult. În fiecare instituţie din ţară a ajuns un pui al ei. Însă, bunica noastră, toată ziua cotcodăceşte despre democraţie în România care, în trilurile ei, înseamă:

Libertatea de exprimare – dar nimeni nu are voie să vorbească decât ea, cel mai tare, astfel că s-a gândit să cumpere cât mai multe trusturi mass-media din ţară cu care să influenţeze celălalte zburătoare din ogradă! Cine avea neobrăzarea să cărtească ceva îi dădea cu testicolul în cap, până îl ameţea! Expresia e atât de liberă, cât i se permite.

Domnia legii – a înţeles repede că democraţia înseamnă „dictatura legii”. Aici nu avea ce face, însă pentru a fi sigură că nimeni nu îi ia locul, a diluat legea atât de mult încât a lăsat-o la graniţa interpretării funcţionarilor şi a magistraţilor. Funcţionarii erau rudele şi amicii ei, aşa că îi respectau trilurile. Magistraţii erau oameni pe care îi putea hrăni cu cea de-a doua ţâţă şi dădeau, de regulă, sentinţele cum dorea ea! Nu dorea nicidecum unificarea practicilor judiciare, nu era corect ca dreptatea să fie egală pentru toţi. Era unică în felul ei şi aşa dorea să rămână!

Separarea celor trei puteri în stat reprezintă numai o faţadă. Aşa că a stabilit constituţional cu toată nesimţirea ca guvernul să fie şi legiuitor. Mai mult, a umplut parlamentul cu cocoşei dereglaţi, frustraţi pe care îi putea face să saliveze numai arătându-le cea de-a treia ţâţă! Pe care o rotea ca un lasou deasupra lor ca să îi alinieze continuu.

Promovarea interesului naţional reprezenta cel mai bun banc pe care l-a auzit vreodată. Cum să îşi renege originile externe? Mai bine să îi jumulească pe toţi din ogradă, şi, în curul gol, n-aveau decât să se plângă că nu mai au nimic! Cine mai stă să îi asculte? Vorba zboară, pana rămâne!

Găina Patrocle stă şi veghează ca toate lucrurile să se desfăşoare zilnic aşa cum le-a stabilit, până acum. Are trei plus unu provenit din structurile vechi ale securităţii! Mai are mulţi, mulţi ani de trăit!

  1. :)) SI PE LANGA CURTE COTCODACESTE MEREU

    Raspunde
  2. Corect, dar nimeni nu ne spune cine este de fapt gaina!
    Este guvernul, clasa politica, sistemul, statul roman, o functie anume din stat, securitatea, grupurile de interese, globalizarea, interesele straine, oligarhia sau cine?
    Problema cu cele 20 milioane de gaini din ograda este ca nu pot identifica gaina ta. Pe langa atributele ei as mai adauga camelionismul, ca se tot schimba. Este si ca o hidra ca revine din nou si din nou neatinsa. Este o abstractie, ceva greu de definit.
    Zi tu, cine sau ce este gaina ca sa stie lumea de cine sa se fereasca! Poate este povestea cu Bildenberg, poate extraterestrii, poate atavismele poporului roman sau poate revenirea diavolului… (din optiunile astea nu va iesi nici o dezbatere reala si propun sa le excludem ca fiind discutii sterile).
    Oricum, gaina ta este reala si concreta si are nevoie de un nume!

    Raspunde
    • Anonimul Aradean 6 februarie, 2015, 6:51 pm

      ?Gaina este reflectata in toti sie-isti, sri-stii cu grad dublu care au reusit sa ruineze o tara, e simplu, ce mai

      Raspunde
      • raspunsul nu este clar. Eu cred ca ss si sri sunt doar instrumente. Gaina este altceva. Saracia si prostia din tara asta sunt hranite de altceva decat securistii, sunt alte interese mai mari, mai vagi, cu mai multe resurse si la nivel global. Gaini din astea ciudate sunt in fiecare tara, singura diferenta este ca in unele tari gaina asta nu este la fel de cretina, de brutala si de directa.

        Raspunde
  3. ehh, gradul dublu reprezinta tocmai interesele externe. si daca vrei sa vezi pe cine reprezinta este o eroare sa ne uitam numai la rusi. sunt cateva tari germanice puternice care au intervenit in politicile noastre!

    Raspunde
  4. perspicace. de aceea se spune ca cititorii sunt mai destepti decat autorii. bv, sincer

    Raspunde
  5. suntem! clar… da vad ca si Ghita a spus ceva asemanator, dupa cateva zile

    Raspunde
    • Tot faci referire la ce a spus Ghita. Cine dracu sta sa-l asculte pe Ghita, habar nu am la ce te referi. Fii mai concret ca stilul asta de baba cu secrete care sunt presupuse ca fiind cunoscute de toti cei initiati, ma … blocheaza.

      Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.