„M-am trezit ÎN PAT, alături de DOI BĂRBAŢI”. Povestea ŞOCANTĂ a unei tinere care şi-a pierdut controlul

„M-am trezit ÎN PAT, alături de DOI BĂRBAŢI”. Povestea ŞOCANTĂ a unei tinere care şi-a pierdut controlul

Scăpată dintr-o relaţie plină de constrângeri, o tânără s-a abandonat plăcerilor lumeşti, între care sexul, drogurile şi alcoolul au ocupat primele locuri.

„M-am trezit în pat, alături de doi bărbați. Îmi simțeam creierul de parcă ar fi fost înmuiat în alcool, mobila dansa în fața mea. Mi-am amintit cum trăgeam cocaină pe nas, cu o bancnotă de 20 de lire rulată. Mi-am adunat hainele și am mers la toaletă unde am vomitat. De vină însă nu puteam scăpa. Atunci mi-am dat seama cât de puternice sunt emoțiile”, a declarat tânăra, citată de The Guardian.

Ea a povestit că în ultimul an a făcut sex cu 12 bărbați, inclusiv neprotejat, majoritatea aventurilor limitându-se la o singură noapte. Pe lângă aventurile sexuale, tânăra a consumat şi droguri şi a abuzat de alcool.

I-a pus capac ziua în care s-a trezit în pat alături de doi bărbați. Acum, e la dezintoxicare şi nu-şi mai doreşte să facă sex decât trează.

Sursa: The Guardian, Foto: Internet

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.