Mai lăsați-ne cu știința voastră

Am văzut cât puteți. Oricare dintre voi. Ne este suficient.

În ultimii ani nu am auzit și nici nu am citit vreo referire serioasă la felul cum înțeleg cei care ne decid soarta, altfel decât cu ei. Fără ei nu ar exista mișcare în România, și din cauza asta nici nu sunt șanse de schimbare. Ei nu părăsesc locurile iar noi nu suntem capabili să înțelegem de unde ne vine atâta rău. Sau, chiar dacă înțelegem, ne-am obișnuit cu el în așa măsură încât ne este teamă să ne eliberăm.

Cred cu tărie că răul suprem are o geneză complexă. De la București în primul rând și mai apoi din structura deja conservată în noi în timpul anilor de comunism. Noi avem nevoie aproape la tot pasul ca cineva să ne spună ce și cum să facem. Parcă am fi sub vreun blestem… Nici măcar nu ne gândim să ieșim din această paradigmă. Suntem complet imobilizați în ghipsul inacțiunii. Și așa vom rămâne atâta timp cât vom avea această Constituție, pe nedrept numită astfel. Ea ar putea purta numele de: Carta de privilegii a noii aristocrații din România.

Înainte de 1989 toți ne pricepeam la fotbal și la femei, desigur. După 1989 am adăugat și politica la priceperea noastră. Oamenii „politici” de după 1990 au fost atent selecționați după criterii cel puțin ciudate și acum vedem și simțin cu ce ne-am pricopsit. Ideea desprinsă din acest tip de a face politică în România este că: oamenii de bun simț sau chiar cei capabili nu vor sta niciodată la masă cu hoții și ticăloșii care ne-au prădat atâția ani. Ce ar fi de făcut? Dacă ne uităm la alte popoare din jurul nostru vom constata rapid că rețeta lor de succes nu ni se potrivește, și este un adevăr. Slovenia de pildă este o țară mică ce s-a desprins din marea Yugoslavie și acum este înaintea noastră la multe capitole. Sigur că a făcut-o cu preț de sânge și au fost atenți la cei care au ieșit să conducă după aceea, ceea ce înseamnă o maturizare a poporului. Eu nu spun neapărat că o soluție de federalizare este ceea ce ne va scoate din impas, dar merită după atâția ani de rateuri să o discutăm deschis și chiar să o promovăm în ciuda reacțiilor vehemente ce ar putea veni de la cei interesați în menținerea stutus.quo-lui. Nu este o încălcare a legii dezbaterea asupra Constituției, căci până la urmă aici e marea problemă: din ceea ce este lege supremă nu se poate face nimic în acest sens fără o inițiativă serioasă din cel puțin jumătate din județele țării, și nici asta nu ar fi de ajuns pentru că ea va trebui și votată în Parlament. Cu alte cuvinte suntem prizonierii unor grupuri de interese cel puțin pe această generație.

Mi-ar plăcea în schimb să trăiesc într-o țară mai mică precum Ardealul, așa cu forța ei dar fără prea multe bastoane de la București. Moldova se descurcă cu marea uniune sovietică în spate și rezistă, nouă ni se spune mereu că este o tâmpenie. Ok, dar dacă noi ne vrem tâmpenia pentru noi, ar trebui să fim lăsați să ne-o ducem așa cum putem. Iar dacă se va dovedi că este o prostie, ce avem de pierdut? Are cineva o soluție miraculoasă în care să și credem? Eu, oricum, nu mai cred în oamenii aceștia, care nu fac altceva decât să se schimbe doar în funție de cât e de greu șantajul sau interesul la un moment dat. Un Ardeal fără UDMR sau posibili UNPR-iști. Ar fi ceva la care să-mi permit să și visez. Iar dacă nu este destul, ne putem păstra leul pe care să-l facem să ragă la București și Iași, încât să-i scoatem pe românii de acolo din starea de suficiență bolnăvicioasă.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.