Un eşec embrional

Un eşec embrional

Într-o perioadă în care fiecare ziarist, jurnalist, lucrător în presă, blogger sau feisbucist a devenit brusc expert în cazul Ioţcu, adică un fel de ioţcolog, voi aborda un alt subiect, pracă prea uşor trecut cu vederea de media arădeană: demisia lui Cătălin Lazurca din Consiliul Local.

Lazurca, unul dintre cei trei exponenţi ai proiectului „Trei pentru Arad” iniţiat de Gheorghe Falcă. Şi, totodată, al doilea demisionar, după Glad Varga, care de asemenea a fost exponent al aceluiaşi proiect.

De fapt, analiza este pe proiectul „Trei pentru Arad”. Orlando Toader a scris, pe bună dreptate, că acest proiect şi-a demonstrat eşecul odată cu demisia lui Lazurca. Era o confirmare publică, dar adevărul este că acest proiect – „Trei pentru Arad”şi-a demonstrat eşecul politic încă de la lansarea lui. şi, din păcate, pe lângă preconizatul eşec politic, n-a avut nici rezultate administrative semnificative.

Cu toată dragostea – vorba lui Mircea Badea – pentru cei trei, dar acest eşec poate fi demonstrat cu argumente şi greu demontat cu contraargumente. Mai întâi vreau să precizez că am o relaţie bună cu fiecare dintre cei trei şi le apreciez activitatea profesională în (şi mai ales în afara) Consiliul Municipal. Cu această ocazie enunţ şi numele celui de-al treilea exponent, Marcela Nicşanu, care încă face parte din Consiliul Municipal.

Proiectul „Trei pentru Arad” a fost conceput ca o necesitate a introducerii societăţii civile în spectrul decizional-administrativ. Şi, strict politic vorbind, ca o replică la componenta civică lansată şi susţinută de Claudiu Cristea. Dar acest demers al lui Gheorghe Falcă a avut două impacte negative asupra vieţii de partid. Primul, că fiecare aspirant, membru de partid, la un loc în Consiliul Municipal s-a văzut retrogradat cu trei poziţii pe listă, pentru a le oferi celor trei eligibilitate. Al doilea aspect e că, public, cel puţin, celor trei li s-a asigurat o mai mare deschidere pe proiectele pe care aceştia urmau să le promoveze: Lazurca pe cultură, Varga pe tineret, iar Nicşanu pe spaţii verde şi peisagistică. Astfel, Gheorghe Falcă a provocat, din start, o nemulţumire internă, de partid, ce nu s-a compensat cu un scor electoral pe măsură. PDL (MCL, cum se numea atunci) n-a mai obţinut o majoritate lejeră în Consiliul Municipal şi din cauza acestui proiect care, ca şi idee, s-a dovedit frumos, dar care pus în practică s-a dovedit ineficient.

De asemenea, niciodată nu s-a pus problema unei independenţe politice a celor trei. Era clar că înregimentarea politică era obligatorie în momentul candidaturii, dispărând şi iluzia acelui mit numit societate civilă.

Derularea ulterioară, soldată cu demisia a doi dintre cei trei protagonişti nu a făcut decât să cimenteze acest eşec şi, ca în Teoria Haosului, sau într-una din legile lui Murphy, s-a dovedit că ceea ce începe bine se termină prost, cu atât mai mult ceea ce începe prost se termină foarte prost.

Loading...
  1. Mai, mai. Teofil, este complicat sa faci analize din astea, cand esti inregistrat partizan. Poate pe un blog, ceva, nu ca jurnalist. Iar analiza ta este impregnata de aceasta situatie. Sa iti dau cateva indicii. 1. Este normal sa scrie lumea de arestarea lui Iotcu, e presedintele CJ de ani de zile. Poate uimirea ar trebui sa fie ca se scrie surprinzator de putin si se investigheaza si mai putin faptele lui de coruptie si mai ales ale gastii lui. 2. In ceea ce priveste asa-zisa societate civila reprezentata in CLM, un fals electoral. Oamenii de care vorbesti nu au fost independenti politic atunci cand au acces in PDL si nu au iesit acum din sfera de decizie politica. Varga este beneficiarul unor sume de bani din fonduri publice care se intorc la partid si la presa de partid – a fost si a ramas copilul de trupa al PDL. Lazurca are si acum o influenta mai mare decat orice alt consilier municipal asupra politicilor publice si a alocarii banilor publici. Doamna de care scrii este din cate stiu angajata familiei Falca. Dar tu stii aceste lucruri foarte bine. Stii ca este si a fost o mascarada. Doar ca acum esti suparat si ai revelatia unu Falca meschin, pe care l-ai ataca, dar nu frontal. Buna dimineata!

    Raspunde
    • Prin definiţie, un material de opinie este subiectiv. Da, am fost şi sunt partizan, al unor idei, al unor oameni, chiar mi-a plăcut însăşi ideea unei parţiale depolitizări a unui for administrativ, aşa cum este Consiliul Local. Dacă derulăm puţin istoria, putem vedea că au mai fost asemenea încercări de profesionalizare a actului administrativ. Dacă nu mă înşeală memoria, Dacian Ţolea a încercat să-şi asocieze numele cu anumite zone specifice, cum ar fi spaţiul verde. Sau Claudiu Cristea, care de asemenea a încercat să implementeze o amprentă de civism în actul administrativ, dar i-a lipsit tocmai sprijinul civic, numărabil în voturi, pentru a-şi pune proiectele în aplicare.
      Eu doar am constatat anumite aspecte ale unui proiect ce s-a dovedit ambiţios şi util, dar care a eşuat tocmai din cauza faptului că suntem prea înrobiţi politic. Oricum, persoanele alese au o calitate profesională de netăgăduit, în domeniile lor şi se bucură inclusiv de aprecierea mea.
      Cât priveşte spiritul revanşard şi propria-mi apariţie publicistică, nu cred că trebuie să dau socoteală cuiva. Pentru conformitate vă spun că sunt publicat pe caest site, aşa cum scriu şi în periodicul Flacăra Roşie sau în cotidianul Glasul Aradului fără a fi remunerat, fără nici o obligaţie (decât morală) din partea vreuneia dintre părţi.
      Sper de asemenea că aţi observat două aspecte semnificative:
      1. Că nu mi-am permis să vă tutuiesc aşa cum dvs. o faceţi cu nonşalanţă, de parcă am făcut grădiniţa la acelaşi demisol.
      2. Că îmi asum public, prin semnătură, tot ceea ce scriu. Nu mă ascund după pseudonime sau nume de împrumut, prin „comenturi” de subsol.
      Închei prin a vă mulţumi că v-aţi răpit timp din viaţa dvs. pentru a citi ceea ce am scris. Vă doresc ceea ce-mi doresc şi mie: o lume mai bună. Sau cum ar zice o candidată la miss world, îmi doresc Pacea Mondială.

      Raspunde
    • D-le Flavius….a fost o adevarata surpriza sa scrieti despre mine ca as fi angajata cuiva… Chiar nu stiam acest lucru despre mine…. Ei bine, nu sunt angajata nimanui …. am plecat acum multi ani pe propriile picioare si asa vreau sa raman in continuare ! Si pot sa dovedesc oricand, oricui ! Va sfatuiesc sa va revizuiti sursa informatiilor …

      Raspunde
  2. De fapt situatia este mai complicata.
    Ca sa intelegem despre ce vorim ar trebui sa stim cu totii care sunt resurturile administrative.
    Consiliul local este structura de conducere deliberativa reprezentativa la nivelul localitatii si primarul este executivul acestui consiliu local, asta insa doar in teorie fiindca in practica situatia este corupta rau.
    Consiliul local este o adunatura de politruci, cei mai multi dintre ei incompetenti, hoti si impostori. Ei nu reprezinta cetateanul ci interesele lor iar interesele lor vor putea fi satisfacute numai cu conditia de a fi niste umile slugi a sefului de partid.
    Din cauza se intampla acest lucru? Simplu, fiindca ei nu sunt alesi de alegatori ci de seful de partid (multi vor ridica din sprancene sceptici). In concret la alegerile locale pot sa candideze pe o lista de partid doar persoane agreate de conducerea partidului. In functie de diverse interese ale conducerii partidului (toate interesele exced interesului public) acesti “cadindati” sunt pusi pe lista de partid mai sus sau mai jos. Daca sunt mai sus au sanse sa intre in consiliul local si daca sunt mai jos sansele lor scad pana la 0 absolut. Sistemul de vot pe liste blocate spune ca vor fi declarati alesi acei candidati aflati pe listele de partid in ordinea asezarii lor pe lista si in limitele voturilor obtinute de partid (adica nu de ei). Dupa cum se poate vedea pe listele astea vor figura politrucii agreato de conducerea partidului. Interesle conducerii partidului sunt stravezii pentru orice om cu un minim de inteligenta, adica: sa fie loiali sefului de partid, sa execute ordinele de partid cu sfintenie (daca sunt santajabili de conducerea partidului sau dependenti de aceasta atunci increderea in ei creste si invers daca sunt independenti si competenti exista probabilitatea mare sa nu se manifeste ca niste slugoi jenanti), sa aduca resurse in casmpania electorala (bani), sa aibe resurse financiare suficiente pentru a intra ulterior in combinatii financiare si a fi utili (adica sa fie niste buni traficanti de avantaje, manipulatori si ordinari).
    Al doilea mecanism care defineste consiliul local il reprezinta retragerea sustinerii politice a consilierului de catre partidul pe listele caruia a fost ales. Asta inseamna ca partidul poate oricand sa+l scoata din consiliu daca nu este suficient de obediant, daca gandeste cu capul lui sau daca nu executa ordinele de partid.
    Dupa cum se vede consilierul este doar o sluga, un iobag pe plantatia seniorului de mosie. Mecanismul este putred si nedemocratic. Este in contradictie flagranta cu ideea de responsabilitate si de demnitate publica, de reprezentare a intereselor electoratului.
    Sa vii si sa vorbesti de unul sau de altul in sistemul asta ca si cum ar fi vorba de oamni si nu de slugi vedeste tupeu pentru cine intelege sistemul, cinism sau prostie pentru cine nu intelege sistemul.
    Sa vorbesti de 2 consilieri dintr-o turma jenanta si inepta este o pierdere de vreme si o manipulare. Doar scriind despre un consilier faci sa creada lumea ca ar fi oameni, cu plusuri si minusuri.
    NU, toti sunt niste slugoi voluntari, niste zdrente ariviste, fara morala, fara principii, fara constiinta, fara demnitate, fara caracter. Si sclavi si slugi si rai si prosti si vicleni.
    Mai rau nu se poate!

    Raspunde
    • Exceptând limbajul uneori jignitor, cam aveţi dreptate în ceea ce priveşte amprenta politicului în administraţie. Din păcate, acesta este sistemul şi, dacă tot îl criticăm, ar trebui să găsim o variantă viabilă pentru a schimba actuala stare de fapt.

      Raspunde
      • Ceau Tifi,
        ma bucur ca suntem in dialog.
        Variante sunt insa cei care pot sa le implenteze sunt tocmai aceia care nu vor.
        Pot sa le implementeze cei din clasa politica care fiind insa niste impostori, necompetitvi, lasi si bolnavi de spaima ca s-ar putea sa-si piarda privilegiile intr-un mecanism cmpetitiv, vor boicota orice schimbare.
        Schimbarea va aparea abia atunci cand presa va face informare si nu manipulare, cand oamenii vor stii/intelege ca in Romania sunt doar 2 partide, cel al politrucilor si cel al fraierilor, ca toata clasa politica este in partidul politrucilor (indiferent de partid concret pe care il sustin) si tot restul populatiei este in partidul fraierilor, cand vor intelege ca ei sunt sa ne jecmaneasca si noi existam sa fim jecmaniti.
        Cand gradul de sustinere a unuia sau a altuia va scadea suficient de mult si intoleranta la magariile clasei politice va creste suficient, vom avea premizele unei schimbari.
        … deci tu esti la fileu. Depinde de tine sa participi la informarea cetateanului si nu la indobitocirea lui.
        Privind limbajul: este la superlativ comparat cu mizeria pe care incearca sa o descrie.
        Eu cred ca un om adevarat este dator sa lupta pentru mai bine si sa nu-si caute refugiul in explicatii meschine.
        Apropo … tu esti om, ziarist sau slujbas politic si in ce ordine? Eu l+as prefera pe Tifi sa fie om si ziarist si daca nu poate trai din asta sa fie un slujbas politic care nu se erijeaza in ziarist. Sa fi om si slujbas politic este foarte greu, dar nu imposibil.
        Iti urez succes in ceea ce-ti propui si sper sa-ti propui lucruri care sa te faca curajos si corect si bun.

        Raspunde
        • Mulţumesc de dialog. Cu o singură remarcă aş mai veni. Când m-am referit la limbaj, ţinta a fost mai mult pe generalizarea asupra întregii clase politice. Mai sunt şi oameni de caracter, chiar şi în politică. În rest, tot respectul pentru opiniile dvs.

          Raspunde
      • Limbajul a fost dea dreptul elevat!

        Raspunde
      • Variante sunt. Fără a te contrazice nepărat, problema este imobilidmul.

        Raspunde
    • Coruptia,este radacina tuturor relelor! Sarmanii ziariști de frică,joacă pe nimică și de foame pe doua poame!

      Raspunde
  3. Ideea cu 3 pentru Arad a fost de a se descotorisi de cativa consilieri incomozi( Bonca, Ozarchievici, Biringer etc.). Nimic altceva!

    Raspunde
  4. Aiurea….cei trei au fost pusi sa acopere alti consilieri care au multe minusuri din punct de vedere profesional plus o imagine negativa in presa. Se stie cine….Maris, Chirilov, Farcas…..adica aproape tot restul.

    Raspunde
  5. ba Shurubel…..io pot spune ca sunt Iotzcolog….si tu nu ma poti contrazice

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.