Marin Lupaş, despre Gheorghe Falcă: „Când un politician își vede doar propriul interes, arădenii au de pierdut”

Marin Lupaş, despre Gheorghe Falcă: „Când un politician își vede doar propriul interes, arădenii au de pierdut”

Consilierul local municipal Marin Lupaș apreciază vestea achiziționării de tramvaie noi pentru Arad, dar susţine că în municipiu puteau circula deja alte 15, tot noi.

Acesta a fost un susținător încă din 2016 al ideii accesării fondurilor europene pentru transportul public local. Lupaș declară însă că lucrurile s-au făcut prea încet de către administrația locală, fiind nevoie de o viziune nouă la Primărie.

Mă bucur că în sfârșit vedem ceva concret în sensul achiziționării de noi tramvaie pentru arădeni. Am subliniat, de ani de zile, că nevoia pentru un transport public modern trebuie să fie una dintre prioritățile administrației locale. Însă să anunți în 2019 că ai accesat prin Programul Operațional Regional fonduri europene aferente perioadei 2014 – 2020, mi se pare cam tardiv. Mai ales că în 2016, atunci când mă luptam cu cei din PNL să pună pe lista de priorități tramvaie noi pentru toate cartierele Aradului și să reabilităm celelalte linii ca aceste tramvaie moderne să poată circula și în Micălaca spre exemplu, ei erau concentrați să-l trimită pe domnul Falcă în Parlament”, declară Lupaş.

Aradul putea avea deja 15 tramvaie noi în circulație pe lângă cele 6 existente, susţine Marin Lupaş. Multă lume se întreabă pe pună dreptate ce a făcut primarul acesta din 2014 când s-au achiziționat cele 6 tramvaie care circulă numai pe Linia 3, Vlaicu – Aradul Nou, până în 2019? Răspunsul este simplu: S-a preocupat să ajungă fie parlamentar fie europarlamentar. Când un politician își vede doar propriul interes, arădenii au de pierdut. Acum au pierdut timp. Ani buni în care se puteau face îmbunătățiri nu promisiuni, inclusiv în cazul tramvaielor. Dacă avea puțină viziune, acest primar-inginer care se laudă cu `cei mai mulți chilometri` modernizați, ar fi acceptat propunerea mea de a achiziționa 5 tramvaie noi în fiecare an, iar din 2016 până în prezent când a fost semnat noul contract, Aradul putea avea deja 15 tramvaie noi în circulație pe lângă cele 6 existente în prezent! Până în 2025 puteam vorbi de 50 de tramvaie noi, nu de 28 noi și 20 reabilitate. Mai este deci de muncă, pentru o viziune nouă, pe termen lung. Avem nevoie de transport public modern pentru toți arădenii. Nu putem tot petici, așa cum s-a făcut până acum. A sosit timpul să punem oamenii pe primul loc în administrația locală, nu interesele electorale”, a concluzionat Marin Lupaş.

 

 

  1. Sperăm că Dl.Bibarț să nu-l aiba ca model pe Falcă. Nu va culcați pe o ureche, nu a fost un vot pro-Falcă, a fost mai degrabă un vot negativ anti-psd (din două rele s-a ales cel mai mic). Mult mai inspirat ar fi dacă l-ar alege ca model pe Dl.Bolojan(tot penelist și el, dar „omul sfințeste locul”). Usr vine puternic din spate, cel puțin în municipiu. Dacă continuați politica lui Falcă veți pierde alegerile locale.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.