Marin Lupaş: Propunerea de parc din zona Tricoul Roşu trebuie trecută în „Strategia Verde”

Marin Lupaş: Propunerea de parc din zona Tricoul Roşu trebuie trecută în „Strategia Verde”

Consilierul municipal independent Marin Lupaş consideră oportună elaborarea Strategiei de transformare a Aradului într-un oraş verde.

„Este bine că administraţia locală a venit cu acest document, care are şi puncte tari, şi puncte slabe. Trebuie să mai lucrăm la el în Consiliul Local Municipal, în aşa fel încât să gândim împreună un oraş civilizat, sănătos, cu posibilităţi multiple de petrecere a timpului liber. Este şi momentul oportun, având în vedere sesiunea de fonduri europene disponibile pentru amenajarea de spații verzi, bani pe care Aradul îi poate accesa. Voi susţine orice iniţiativă de creare a unor parcuri noi în Arad, pe care le consider absolut necesare”, a declarat Marin Lupaș.

Consilierul independent vine și cu câteva propuneri care ar completa strategia. „Cred chiar că trebuie să fim mai aplicaţi în această privinţă şi să stabilim clar obiectivele. Astfel, propun să fie trecută în strategie dorinţa autorităţilor locale de a realiza un parc în zona Tricoul Roşu. O altă propunere este identificarea unui spaţiu pentru un parc mare aproape de cartierul Aurel Vlaicu, cel mai mare cartier al oraşului care nu are un parc. Propun un studiu de oportunitate pentru relocarea bazei CTP din zona strada Victoriei – strada Cocorilor şi realizarea unui parc în locul său. O altă propunere concretă este fixarea unui obiectiv de a achiziţiona 5 tramvaie noi în fiecare an, astfel încât pe termen mediu să înlocuim parcul vechi de tramvaie”, a punctat Lupaș.

„În schimb, nu susţin iniţiativele care propun aglomerarea rutieră în proximitatea parcurilor. Mai mult, cred că trebuie să scriem clar în strategie că nu vom accepta să renunţăm la spaţii verzi sau terenuri de sport pentru amenajări rutiere sau alte tipuri de construcţii. De asemenea, sunt de acord cu toate demersurile care vor face din CET o sursă de energie nepoluantă şi eficientă”, a concluzionat consilierul Marin Lupaş.

propuneri

Foto: Arhivă

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.