Vicepreședintele PNL Arad, Marius Göndör, a declarat în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc joi, la sediul PNL Arad, că toată discuția din ultima perioadă referitoare la majorările salariale din învățământ au făcut parte dintr-o piesă de teatru, însemnând practic doar un fel de „praf” aruncat în ochii cadrelor didactice.
„În acest sfârșit de august – început de septembrie, am asistat la o mică piesă de teatru, cu Guvernul României și sindicatele din Învățământ ca actori principali. Această piesă de teatru poartă numele de «majorări salariale în învățământ» și a fost o piesă într-un singur act, următoarele acte rămânând în suspans, în cel mai bun caz urmând a fi jucate în anul electoral 2016. În contextul acestei nebunii a majorărilor salariale din sectorul bugetar, valul majorărilor salariale a ajuns și la învățământ. Eu cred că tot acest scenariu a fost unul creat deliberat, un scenariu după care sindicatele au intrat în joc, au demarat o rundă de negocieri cu solicitări de 70%, 25% și mai apoi 15% ca să primească 10%. Cu amenințări că nu vom începe anul școlar. Acest prim act al piesei de teatru s-a terminat, începe anul școlar și nu se mai discută nimic. Dacă ar fi să discutăm despre majorări salariale în învățământ, vă pot spune că ceea ce s-a discutat până acum au fost minciuni și au însemnat «praf» aruncat în ochii cadrelor didactice”.
Vicepreşedintele PNL a mai declarat: „Pentru a putea face majorări de salarii în învățământ este nevoie de o discuție la nivel macro, pe câțiva ani de zile, despre ce se întâmplă cu bugetul educației. Constituția prevede ca Educației să fie de 6% din PIB, dar acest procent nu a fost respectat niciodată, cel mai mare buget fiind în jur de 2,2%-2,4% din PIB. Ținând cont că aproape 80% din bugetul Educației se duce pe salarii, o majorare de 70% a salariilor înseamnă creșterea bugetului educaţiei la peste 3% din PIB. Spun toate aceste lucruri pentru a-mi susține afirmațiile anterioare. Pentru a se putea discuta în mod serios despre majorări salariale în educație trebuie să existe un consens politic național cu privire la evoluţia bugetului Educației pe o perioadă mai lungă de timp, ceva asemănător consensului pentru Apărare. Tot ce s-a întâmplat acum legat de buget a fost doar o mare păcăleală, iar durerea cea mai mare în tot acest context este că sindicatele din învățământ au intrat în acest joc”.
Lasă un comentariu