Marius Sulincean, despre investiţiile de la Semlac: „Este important să spunem corect de unde vine finanţarea”

Marius Sulincean, despre investiţiile de la Semlac: „Este important să spunem corect de unde vine finanţarea”

Consilierul judeţean social-democrat Marius Sulincean a declarat, într-un comunicat de presă, că la inaugurarea unor obiective de investiţii din comuna Semlac s-a trecut cu vederea faptul că acestea au fost finalizate cu sprijinul Guvernului Ponta.

„Sunt câteva proiecte importante pentru cetăţenii din Semlac care au fost finalizate recent, cu sprijinul Guvernului Ponta. Unul dintre aceste proiecte este centralizarea sistemului de alimentare cu apă, staţie de pompare, staţie de tratare a apei brute, foraje, în valoare de peste 1,43 milioane de lei, proiect realizat din fonduri guvernamentale, prin Agenţia Naţională de Mediu. De asemenea, au fost realizate investiţii în reţeaua de canalizare şi staţie de epurare, în valoare de peste 5 milioane de lei, tot din fonduri guvernamentale. Este important să spunem corect de unde vine finanţarea pentru aceste proiecte, mai ales că aceste aspecte au fost trecute cu vederea la inaugurarea acestor obiective. Investiţiile realizate la Semlac subliniază sprijinul pe care Guvernul Ponta îl acordă proiectelor de dezvoltare locală şi localităţilor din mediul rural, fără să ţină cont de criterii politice, ci de interesul cetăţenilor”, a spus consilierul judeţean Marius Sulincean.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.