Meci de RISC MAXIM între UTA și Petrolul. Grupa mobilă a Jandarmeriei de la Timișoara, ÎN ALERTĂ

Meci de RISC MAXIM între UTA și Petrolul. Grupa mobilă a Jandarmeriei de la Timișoara, ÎN ALERTĂ

Jandarmi din Gruparea Mobilă Timişoara vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă a spectatorilor prezenţi la meciul de fotbal de duminică, de pe stadionul „Motorul”, dintre echipele UTA și Petrolul Ploiești, informează Jandarmeria într-un comunicat de presă.

În acest sens, gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara cooperează cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, Inspectoratul de Poliție Județean Arad (foto) și cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.

De remarcat, că accesul în stadion, îndrumarea şi supravegherea publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor se asigură de către societatea de pază contractată de organizator. Începând cu ora 11 până la terminarea competiţiei se interzice comercializarea şi consumul de băuturi alcoolice în zona apropiată arenei sportive.

Pentru ca evenimentul să se desfășoare în condiții de siguranță, jandarmii le recomandă suporterilor (arădeni și ploieșteni) să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice și să nu introducă în stadion obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la competiţie. Totodată, jandarmii informează că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice, fără drept.

„Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. Participanţii la manifestarea sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive”, se arată în comunicatul Jandarmeriei.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.