Meteorologii avertizează că urmează zile geroase, temperaturile coborând la aproape – 20 de grade

Meteorologii avertizează că urmează zile geroase, temperaturile coborând la aproape – 20 de grade

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o informare meteorologică pentru intervalul 11 ianuarie, ora 20 – 13 ianuarie, ora 18, fenomenele vizate fiind vremea deosebit de rece (ger dimineața și noaptea) și intensificări ale vântului.

În perioada următoare, vremea va deveni deosebit de rece, geroasă noaptea și dimineața, la început în nord-vest și centru, unde minimele vor fi de -15…-10 grade, iar miercuri spre joi (12/13 ianuarie) în cea mai mare parte a țării, astfel că valorile minime se vor situa, în general, între -18 și -8 grade. Temperaturile maxime vor fi preponderent negative.

Vântul va mai avea intensificări în estul și sud-estul teritoriului, cu viteze la rafală, în general de 50…55 km/h, mai ridicate pe litoral, în noaptea de marți spre miercuri (11/12 ianuarie) și pe parcursul zilei de miercuri (12 ianuarie) dar în diminuare și restrângere ca arie.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.