Mii de arădeni și-au petrecut concediile în Antalya sau Tunisia, prin intermediul Christian Tour

Mii de arădeni și-au petrecut concediile în Antalya sau Tunisia, prin intermediul Christian Tour

Peste 3500 de arădeni au ales să-și petreacă vacanțele, vara aceasta, în Antalya sau Tunisia, prin intermediul companiei Christian Tour.

În acest sens, săptămânal, tour operatorul a pus la dispoziția clienților două curse charter spre cele două destinații, direct de pe Aeroportul Internațional Arad.

„Ne propiem de finalul sezonului estival și putem deja să facem un bilanț al lunilor în care Christian Tour a operat zboruri charter de pe Aeroportul Internațional Arad către două dintre destinațiile de top din oferta noastră: Antalya și Tunisia, aceasta din urmă fiind și proaspăt introdusă în portofoliul Christian Tour după o pauză de câțiva ani. Astfel, Antalya este, fără doar și poate, preferata arădenilor care au plecat în vacanță vara aceasta cu zbor direct de la ei de acasă, această preferință fiind, de altfel, replicată în toate orașele din care am operat chartere în acest sezon. Destinația a fost aleasă de peste 2.000 de turiști, în vreme ce Tunisia a fost aleasă de aproximativ 1.500 de turiști”, a declarat, pentru NewsAr.ro, Raluca Hatmanu, director de marketing și comunicare al Christian Tour.

Arădenii au ales și alte destinații, spre care au plecat cu autocarul. „Pe lângă zborurile charter, am avut și chartere cu autocarul, în acest caz destinațiile fiind Thassos, Corfu, Parga, Lefkada, Riviera Olimpului”, a precizat Raluca Hatmanu.

De remarcat, că în ceea ce privește bugetul de vacanță alocat de arădeni, costul mediu al unui sejur a fost de aproximativ 550 euro de persoană pentru Antalya și de aproximativ 500 de euro/persoană pentru Tunisia.

„Datorită facilităților pe care și o destinație, și cealaltă le oferă, sejururile în Antalya și Tunisia au fost accesate mai ales de familiile cu copii, care cântăresc foarte bine decizia de cumpărare atunci când pleacă în vacanță. Pentru această categorie de turiști nu e suficient să aibă zbor și cazare în pachetul turistic achiziționat, ci e important să știe că hotelul ales are locuri de joacă pentru copii, piscine pentru cei mici, animație, meniuri diversificate. De aceea, hotelurile către care s-au orientat au fost, în principal, resorturi de 4 și 5 stele, all inclusive, în care au găsit toate aceste servicii”, a mai declarat Raluca Hatmanu.

Agenția Christian Tour a fost înființată în 1997 și este deținută de Cristian Pandel. Compania este prezentă atât în țară, prin cele aproape 50 de sedii proprii și francize, cât și în străinătate, în Republica Moldova, Serbia, Polonia, Grecia, Turcia, Spania și SUA.

În 2018, compania a avut vânzări de 85 de milioane de euro, iar la începutul acestui an, Christian Tour a majorat polița de asigurare la 5 milioane de euro, ceea ce reprezintă un record în acest domeniu.

Foto: Susesy Luxury Resort

  1. Iberostar, Tunisia, de vis!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.