MILIOANE DE MAȘINI, chemate în SERVICE din cauza AIRBAG-urilor PERICULOASE! Care sunt MĂRCILE VIZATE!

MILIOANE DE MAȘINI, chemate în SERVICE din cauza AIRBAG-urilor PERICULOASE! Care sunt MĂRCILE VIZATE!

Cinci milioane de maşini vor fi chemate în service din cauza unor probleme cu airbagurile, care fie nu se deschid în cazul unui accident, fie se deschid brusc, chiar și atunci când nu există vreun impact.

Astfel, în condiţii de umiditate crescută pot apărea două situaţii periculoase atât pentru şoferi, cât și pentru pasageri: fie airbagurile nu se declanşează la accident, iar şocul impactului nu este atenuat, fie se declanşează fără să fie un accident, ceea ce poate provoca o tragedie dacă maşina este în mers.

Rechemările în service au fost cerute de Continental pentru modele ale mai multor companii, printre care, Daimler, Fiat Chrysler şi Honda, vândute în Statele Unite între 2006 şi 2010.

Nu este exclus ca problema să existe şi la maşinile altor producători, însă toate modelele afectate, indiferent de marcă, vor fi rechemate în service. Mașinile vor primi unităţi noi de control al airbagurilor, care să le înlocuiască pe cele vulnerabile.

Continental este unul dintre cei mai mari producători de componente auto din lume, având o prezenţă puternică şi în România.

Reprezentanții firmei nu au precizat încă dacă defecţiunile descoperite în Statele Unite ar exista şi la maşini vândute în restul lumii.

Într-o notificare trimisă autorităţii americane pentru siguranţa traficului, gigantul german Continental a anunţat că airbag-urile cu probleme au fost instalate pe 5 milioane de maşini vândute în Statele Unite.

Germanii nu sunt primii care anunţă rechemări în service din cauza airbag-urilor. Un alt furnizor mare de componente, compania japoneză Takata şi clienţii săi din industria auto, încearcă de trei ani să repare o problemă şi mai mare.

Aprope 60 de milioane de maşini vândute în întreaga lume au fost chemate deja în service din cauza airbag-urilor produse de Takata, care au făcut și victime umane.

Un raport citat de New York Times în toamna lui 2015 arăta că 139 de persoane ar fi fost rănite de airbag-urile Takata, iar două persoane, aflate la bordul unor maşini Honda şi-ar fi pierdut viaţa din cauza declanșării violente a airbag-urilor.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.