Mircea Purcaru, vicepreședinte al ALDE Arad, salută deciziile radicale ale Guvernului Tudose în domeniul financiar bancar, menite să limiteze evaziunea fiscală.
„Premierul Tudose a avertizat că băncile nu vor mai putea să se eschiveze la infinit de la plata datoriilor către statul român, prin diverse manevre legale dar profund imorale și se ține de cuvânt. Dincolo de bănci, însă, măsurile luate consacră Guvernul Tudose ca primul executiv decis să limiteze drastic cămătăria practicată de către instituțiile financiare nebancare (IFN), prin metode tipic mafiote, care au dus la sinucideri și distrugerea a sute de familii. Tudose este primul premier al României decis să lupte împotriva acestei caracatițe care a provocat numeroase tragedii, în primul rând printre oamenii nevoiași, care își duc traiul de azi pe mâine, dar și printre cei care tind să acceadă în clasa de mijloc și au nevoie de un minimum de capital în decurs de câteva zile”, spune Mircea Purcaru.
Liderul ALDE Arad este de părere că băncile serioase ar trebui să susțină eforturile premierului Tudose, pentru că inclusiv ele au avut de suferit de pe urma acestor IFN.
„Aceste așa zise instituții financiare nebancare, care practică dobânzi de până la 2000% s-au înmulțit ca ciupercile, beneficiind de complicitatea unor politicieni la vârf, care au avut posibilitatea să promoveze legi care le dau drepturi inimaginabile, cum ar fi executarea silită a întregii averi a creditatului, deîndată, fără să existe o hotărâre judecătorească! Nici o bancă din lume nu poate face așa ceva! Vedem că nicio bancă nu a protestat împotriva măsurilor luate de către Guvernul PSD-ALDE, în schimb IFN au reacționat violent, spunând că Guvernul îi împinge pe oameni în brațele cămătarilor. Când, de fapt, ei sunt cămătarii! Băncile ar trebui să susțină Guvernul, pentru că și ele au avut de pierdut de pe urma acestor IFN, să reducă birocrația, pentru ca oamenii să apeleze la ele. Și, mai ales, să-și facă curățenie în interior, pentru că nu în puține cazuri cei care dețin din umbră IFN sunt angajați ai băncilor. Sper că premierul Tudose nu va ceda la presiuni și va merge mai departe”, a mai declarat Mircea Purcaru.
ALO ! domnilor din conducerea ALDE , opriti iesirile astuia in presa , nu de alta da AGRAMILA Purcaru va face de ras ,toata lumea stie cine ii scrie articolele !
Camatarii sunt la PSD-ALDE.
da astia de la alde si psd in afara de faptul ca sunt foarte slab pregatiti sunt paralel cu subiectul , dar ei vorbesc fiindca primesc ordin si pe urma se plang ca-i doare capul
Florin Galis , scapa repede de aratarea asta daca vrei sa ai succes in politica .
totusi cei de la alde nu vor sa ia atitudine impotriva cumului pensiei cu salariu, stiu ei de ce, cum se implica cei de la alde pentru a rezolva problemele aradului si nu pe cele personale
aratare este si galis.tariceanu trebue sa scape de ei.
Galis Florin ce rol are individul acesta in ALDE ?????
Domnule Purcaru ce-ti facut pentru Arad ? Personal stim ca -ti obtinut un post de director cu P.C-ul lui Daniel Constantin pe care se pare ca la-ti parasit…….bun politician…..felicitari….
alde cand scrieti articole, puneti mana pe carte vedeti cu se mananca aceste IFNsi alte institutii de credit , camata o folositi voi ciuma rosie si nu faceti coppy paste , din diferite discursuri, deventi penibili
La noi in zona aratarile de tip Purcaru sunt numite …TOLOBON (I)
Domnule Titus ! noi ii spunem AGRAMAT !
Ce tot caraiti mai ciupalacilor ,la naiba cu voi si cu Galis al vostru ! Purcaru , asa agramat cum este… a tinut si intretinut sediul ala pe banii lui , asa ca , mars afara si voi si Galis !