Mircea Purcaru îi transmite lui Falcă: „Toţi arădenii ştiu că dacă nu-l aveai naş pe Traian Băsescu erai astăzi în puşcărie”

Mircea Purcaru îi transmite lui Falcă: „Toţi arădenii ştiu că dacă nu-l aveai naş pe Traian Băsescu erai astăzi în puşcărie”

Pe fondul ultimelor evenimente care au avut loc atât în domeniul politic şi social cât şi a tragediei din clubul Colectiv, Mircea Purcaru, consilier judeţean şi co-preşedinte ALDE Arad, i-a adresat o scrisoare deschisă primarului Gheorghe Falcă în care îl acuză de multe dintre problemele cu care se confruntă Aradul şi în care îi cere demisia.

„Ştii tu, Falcă, ştii tu, ştii… ce strigau acei copii?
Mă refer la tinerii care au protestat din nou împotriva corupţiei, iar în timpul marşului au strigat „Jos Falcă !”. Drept urmare, am decis să-ţi adresez această scrisoare deschisă, într-un moment dramatic, istoric pentru România, implicit pentru Arad.
Într-un mod conjunctural (nefericit), în opinia mea, marcat de o mare tragedie umană, punctată cu zeci de morţi, pe care-i plângem în mod sincer, cel mai BUN GUVERN AL ROMÂNIEI POST DECEMBRISTE şi-a depus mandatul. A fost un gest al recunoaşterii voinţei poporului. Un popor scârbit de politică şi de politicieni. Poporul E SUVERAN aşa cum spune CONSTITUŢIA ROMÂNIEI. Istoria va judeca acest guvern din care a făcut parte şi ALDE, ca o forţă politică responsabilă şi conştientă că se află în slujba acestui popor, pe care un individ precum Traian Băsescu l-a sfidat într-un dispreţ total, model pe care ţi l-ai însuşit fidel.
Timp de 12 ani ai fost la putere în Municipiul Arad, tu şi familia ta. În 12 ani de mandate cu care te lauzi singur pe la televiziunile de casă ale PD-L-ului reeşapat în PNL, ai reuşit performanţe de neimaginat în România. Din păcate, nu performanţe în sens pozitiv. Dacă Aradul are creştere economică, dacă nu are şomaj (ceea ce nu e chiar bine – asta pentru cei ce ştiu economie!), nu ţi se datorează sub nici un aspect. Este meritul în exclusivitate al mediului privat din Arad şi nu al PD-L-ului (azi PNL) SAU AL TĂU PERSONAL.
Şi e şansa Aradului, ca oraş de frontieră la o graniţă vestică, investitorii neavând nevoie de autostrăzi speciale „construite” la Arad de hoţi şi escroci precum Nelu Iordache, pe care l-ai adus la Arad să jefuiască banul public împreună cu Băsescu şi Udrea. Nu, Aradul nu este un oraş grozav şi performant în România. Din păcate. Ar fi putut fi cu un primar inteligent şi profesionist. A avut parte de un primar, timp de 12 ani de zile, oportunist şi şmecher. Ai venit la Primăria Arad pe o bicicletă, în tandem cu fostul primar Cristian Moisescu, de care ţi-ai bătut joc mai apoi. Ai parvenit, năşit fiind de cel mai nefericit preşedinte al României.
În 12 ani, ai format la Arad un clan politic care a reuşit performanţa de a distruge administraţia din oraş şi judeţ. Ai făcut ani de zile de râs Aradul, fiind târât într-un proces cu DNA (afacerea Fabrica de zahăr – Elecon). Toţi arădeni ştiu că dacă nu-l aveai naş pe Traian Băsescu, erai astăzi în puşcărie.
Ai reuşit, în 12 ani, să faci o avere colosală, ca bugetar la STAT, asta în timp ce societăţi aflate în subordinea ta politică şi administrativă, conduse de clienţii tăi din PD-L, se află în dezastru total. Ai reuşit performanţa unică în România, să falimentezi Regia de Drumuri Municipale Arad, fiind inginer de drumuri!
Ai vrut să pui mâna (la propriu) pe SC Recons SA, nu ţi-a reuşit. Atunci, ai falimentat-o, cum ai falimentat şi SC Gospodăria Comunală sau CET-urile din Arad, pentru care azi DNA cercetează, iar mâine cei vinovaţi de acest jaf vor răspunde în faţa legii.
Toate acţiunile tale, de NR.1 în România, sunt copiate după ce face primarul Timişoarei N. Robu sau Emil Boc la Cluj.
Te lauzi că Aradul va fi capitală culturală europeană în 2021 sau capitală verde în 2018. Nu va fi nici una nici alta. Aradul sub „domnia” ta este un municipiu de rang II. Suntem, ce-i drept şi pe locul I. Da, suntem locul I la bolile de cancer. Prin cei peste 20000 de bolnavi de cancer ai Aradului, suntem CAPITALA CANCERULUI ÎN EUROPA ÎN 2015.
Cum te uiţi în ochii acestor bolnavi arădeni? Sau în ochii bolnavilor de TBC sau de diabet sau de boli cardiovasculare care pun Aradul în primele trei locuri (nefericite) pe ŢARĂ?! Ai desfiinţat Spitalul Municipal Arad. Suntem singurul municipiu reşedinţă de judeţ fără spital municipal din România!
Ai achiziţionat pentru Arad, doar lucrări scumpe – a se vedea pentru exemplificare băncile de pe strada Meţianu.
Suntem cel mai scump municipiu din România! Cea mai scumpă gigacalorie, cea mai scumpă apă (deşi vindem în Ungaria apă potabilă de foarte bună calitate cu doar 1 leu mc!). Administraţia produsă de ţine în Arad este un dezastru. Şi asta într-o aroganţă fără seamăn. Dumneata îţi permiţi să dai afară din CLM consilierii opoziţiei din Arad, pentru că nu au părerile tale. E un abuz fără margini. Acum ai plecat la Bucureşti ca să te facă Blaga şi Gorghiu (alţi penibili, infractori şi corupţi) PRIM MINISTRU.
Ai vrut să fii Preşedintele României, să fii Director al SRI (ca să faci tandem la servicii cu „unguentul” MRU) sau Ministru de Interne etc. Nu ţi-a ieşit, cum n-o să–ţi iasă nici acum.
Locul tău, domnule Falcă, nu mai este în PRIMĂRIA ARAD. Dar, dumneata nu ai demnitatea domnului PONTA, să demisionezi şi de aceea, în aceste momente EU, acel TIP de la ANIF sau ALDE ARAD, cum îmi spui, ÎŢI CER DEMISIA! Sunt multe de spus despre dumneata şi dezastrul pe care l-ai făcut în Arad, municipiu şi judeţ pe care le consideri precum naşul tău Băsescu, la NANA, moşia ta. Aradul nu este al tău, ci al arădenilor care au demnitate şi care vor să fie oameni normali şi conduşi de oameni normali şi competenţi din punct de vedere profesional.
Este momentul adevărului şi pentru tine. Nu mă interesează că joci la liga a VI-a fotbal, sau că eşti penticostal sau baptist şi în acelaşi timp ortodox, trist este că un TIP ca tine a păcălit Aradul 12 ani! Şi cum orice minune ţine… 3 mandate – AJUNGE !
De aceea, în numele a mii de arădeni responsabili şi serioşi îţi cer OFICIAL DEMISIA!

Semnează fără nici o stimă pentru TINE – UN TIP de la ANIF (director Arad),
– Consilier judeţean ALDE
– Copreşedinte ALDE ARAD,
 Mircea Purcaru”
  1. nu va pati nimic. deocamdata

    Raspunde
  2. Dl Mircea Pacurar are perfecta dreptate.De ce nu interveniti si sa faceti un stadion cu o capacitate dubla, fata de ce a anuntat Dl Falca.UTA si ARADUL merita asa ceva.12500 de locuri este o batjocura si bani aruncati.Ce pacat!

    Raspunde
  3. Castiga bani de acasa!
    Cautam colaboratori pentru o activitate simpla la domiciliu! Castiga bani de acasa, usor si inteligent! Oferim si curs special gratuit de instruire pas cu pas. Castiga bani de acasa! Numai dupa ce te hotarasti cu cea mai mare seriozitate, cere-ne detalii la adresa de email: corana22@yahoo.com

    Raspunde
  4. Stati linistiti, acum il apara Iohannis. Alta marie cu aceeasi palarie, dar nu marinareasca, ci saseasca!

    Raspunde
  5. Taxe si impozite pe cetatenii Aradului,cit se poate de multe si de mari.

    Raspunde
  6. MI-ar fi placut sa vad o scrisoare deschisa adresata fostului tau sef de partid tovarase Purcaru, ma refer la securistul Voiculescu, in care sa-i spui ca un individ care a fost securist, s-a infruptat din banii firmei securitatii n-are ce cauta in politica de dupa 89 la care am avut acces dupa ce am murit peste 1000 de „fraieri”.
    Insa pe langa ca nu ai facut asta, ai stat in partidul securistului si ai fost un soldat ascultator chiar, iar acum te-a apucat dorinta de bine a tarii.
    Trebuie sa ai mult tupeu si multa nesimtire asezonata cu un obraz extrem de gros ca tu, chiar tu tovarase sa faci scrisori deschise, lasa pe altii care au coloana vertebrala si nu sunt manjiti ca tine.

    Raspunde
  7. aradeanu vesel postacul PDL jeg uman

    Raspunde
  8. In primul rand,d,le.Purcaru,ar trebui sa va adresati primarului la persoana 2,fiindca fie ca va place sau nu,noi aradenii l am ales si e primarul nostru.Un pic de respect fata de noi.Cerem prea mult?De la cei din partidul dumneavostra,poate ca da.Despre demnitatea d.lui.Ponta….sa fim seriosi.Daca avea asa ceva ar fi demisionat demult.

    Raspunde
    • Respectul se câștigă. Istoricul primarului pe care l-au ales arădenii mai puțin dotați la cutiuță(din nefericire mai avem și din ăștia) nu probează o determinare a vreunui respect. Măcar în cei 12 ani de mandat.

      Raspunde
  9. Si inca ceva.Va rog sa nu puneti pe umerii aradenilor parerile dumneavoastra personale.Nu ne ati consultat si nu aveti mandat sa vorbiti in numele nostru

    Raspunde
  10. Hopa pe langa „limba catifelata” a ardeanului vesel a aparut si lacrimioara.Tot asa inainte ca va recompenseaza gogu.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.