Mircea Purcaru: „Faptul că Iohannis a ales să fie un arbitru corect şi nu unul de casă i-a dezamăgit foarte tare pe cei din revopsitul PDL”

Mircea Purcaru: „Faptul că Iohannis a ales să fie un arbitru corect şi nu unul de casă i-a dezamăgit foarte tare pe cei din revopsitul PDL”

Mircea Purcaru, peşedintele PC Arad, explică tot mai desele atacuri ale PNL – dar şi al celorlalte „grupări centrifuge din PDL” – împotriva preşedintelui Klaus Iohannis prin disperarea acestora că nu reuşesc să-şi asigure sprijinul acestuia în tentativa de a accede la guvernare.

„Aşa zisul nou PNL, după ce şi-a revendicat victoria lui Iohannis în alegeri, a crezut că acesta va demara, de urgenţă, demersurile pentru instalarea lor la putere, procedând, precum predecesorul său, la forţarea Constituţiei. Faptul că preşedintele Iohannis a ales să fie un arbitru corect şi nu unul de casă i-a dezamăgit foarte tare pe cei din revopsitul PDL iar repercusiunile nu au întârziat să apară. Pentru că nu îşi permiteau să atace direct un preşedinte pe care încă şi-l revendică, au apelat la colegii lor aflaţi în diferitele grupări centrifuge din PDL, adică PMP, grupusculul Monicăi Macovei, şi celelalte. PNL-iştii critică, voalat, relaţia preşedinte – premier, pentru ca, imediat, tema să fie preluată şi exacerbată de către acoliţii lor. Relaţia instituţională a preşedintelui cu prim-ministrul este prezentată ca un troc, bazat pe interese reciproce. Foştii guvernanţi portocalii critică orice iniţiativă a Guvernului şi nu pot să accepte că preşedintele lor, în ghilimele, să nu facă propagandă împotriva Guvernului şi a premierului Victor Ponta. De pildă, PDL-iştii ţipă ca din gură de şarpe că Ponta, neacceptând scumpirea gazelor pentru populaţie şi CET-uri şi nici restructurările sinucigaşe în minerit, pune sub semnul întrebării acordul cu FMI. Spre stupoarea lor, preşedintele Klaus Iohannis nu l-a contrazis pe Ponta, ci, dimpotrivă, prin atitudinea sa, i-a dat dreptate. Un lucru inadmisibil în opinia veşnicilor PDL-işti vopsiţi şi revopsiţi, care nu mai întrevăd răsturnarea Guvernului Ponta”, a declarat Mircea Purcaru.

Acesta a mai afirmat că PNL urmăreşte răsturnarea Guvernului Ponta „prin cumpărarea de mercenari în Parlament”.

  1. Mai lasa-ne ca ne-ai aburit destul cu pasajele,mai freaca menta in alta parte sau vrei sa te reprofilezi pe ziaristica ?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.