Mircea Purcaru : „Fractură de logică”

Mircea Purcaru : „Fractură de logică”

Copreşedintele ALDE Arad, Mircea Purcaru, consideră că protestele pensionarilor militari sunt justificate, cadrele militare în rezervă şi retragere fiind umilite din nou, după ce Guvernul Ponta a încercat să readucă lucrurile la normal.

„Guvernul Băsescu-Boc a provocat nenumărate drame trecând pensiile militare la sistemul public. Nu s-a ţinut cont de nimic, nici de faptul că, deşi mulţi dintre militari au avut în spate zeci de ani de activitate, vechimea reală este imposibil de stabilit pe bază de documente civile. Foşti ofiţeri s-au trezit că vor primi jumătate sau o treime din pensia pe care o primeau până atunci, ajungând în situaţii dramatice, să nu-şi mai poată plăti ratele la bancă. Acum, după ce au răsuflat uşuraţi că Guvernul Ponta le-a făcut dreptate, află că Guvernul Cioloş vrea să facă exact ce au făcut Boc şi Băsescu. Este de neînţeles ce anume l-a determinat pe premier să facă aşa ceva, iar urmările pot fi imprevizibile, dacă se va ajunge acolo”, spune Mircea Purcaru.

Totodată, liderul ALDE Arad crede că în procesul legislativ este „o fractură de logică”, luându-se măsuri care stârnesc cel puţin nedumerire.

„Băsescu şi Boc au acţionat în stil dictatorial, hotărând că nimeni, nici măcar militarii, nu au dreptul la pensii speciale, având puterea deplină au îndrăznit să elimine pensiile militare, de care nimeni în istorie nu s-a atins niciodată. Ceea ce se întâmplă acum, însă, este de-a dreptul aberant. În virtutea cărei logici desfiinţezi pensiile cu adevărat speciale, dar inventezi pensii speciale pentru alte categorii? Sunt nişte decizii care nu au absolut nicio noimă. Sau, să credem, cumva, că nu este vorba decât despre un circ politic, menit să discrediteze total cel mai democratic for al României, Parlamentul? ”, conchide Mircea Purcaru.

  1. Baga,jegule,anul viitor te vor alege prostii! Te vad parlamentar de Arad-este vreo deosebire fata de Vaslui/Teleorman/Vrancea si …rosii?! Prostia este tranfrontaliera,Voikuleskule-PC….cat jeg intra in chelia ta,ciumatule,si cata prostime te adora….!

    Raspunde
  2. Omul spune lucruri de bun simț dar din păcate se mai găsesc „direcți” ce par a se fi săturat de proppria lor putoare și încearcă să amiroasă levânțica față de care în această viață nu au nici o șansă de a se apropia. „Directule” dacă nu ai reușit să-ți faci rost de un CNP în vremea lui Băsescu pentru că o astfel de decizie ar fi fost foarte grea de luat nu vei avea nici o șansă ca cineva să-ți șteargă de pe ureche înregistrarea din regnul de care aparține întregul tău hoit.

    Raspunde
    • Ai fost la cules de cucuruz Me sau Beee? Taratura,pensia,in tarile civilizate nu populate de Me,se acorda,in primul rand,in conformitate cu,contributia la bugetul de pensii,nu pt.ca tu si altii ca tine sunteti niste impostori! In rest,esti la fel de dobitoc ca si cei care tin Romania in evul mediu,lepadatura!

      Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.