Bărbați urmăriți general în Belgia și Portugalia, prinși la Nădlac

Bărbați urmăriți general în Belgia și Portugalia, prinși la Nădlac

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Nădlac – I.T.P.F. Oradea au depistat şi reţinut doi cetăţeni români, care figurau în bazele de date ca fiind urmăriţi general, alerte emise de autorităţile belgiene şi portugheze.

La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, călătorind ca pasager într-un autocar care circula pe relaţia Franţa – România, cetăţeanul român Săndel C., de 45 de ani, din judeţul Braşov.

Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emisă de către autorităţile belgiene o alertă de „căutare şi arestare în vederea extrădării”, pentru infracţiuni contra persoanei.

De asemenea, în data de 28.12.2015, la ora 07.10, la același punct de trecere al frontierei, s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind ca pasager într-un autocar, cetăţeanul român Teodor S., de 43 de ani, din judeţul Gorj.

La control, poliţiştii de frontieră au constatat că autorităţile portugheze emiseseră pe numele bărbatului o alertă de „semnalare în vederea arestării şi predării sau extrădării” în vederea participării la o procedură judiciară.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră au luat măsura reţinerii persoanelor şi predării acestora unor echipe de poliţişti din cadrul I.P.J. Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.