MOMENT ISTORIC: Moldova, Ucraina şi Georgia AU SEMNAT asocierea cu Uniunea Europeană

MOMENT ISTORIC: Moldova, Ucraina şi Georgia AU SEMNAT asocierea cu Uniunea Europeană

Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, trei foste republici sovietice care vor să se apropie de Europa de Vest în ciuda presiunilor exercitate de către Rusia, au semnat vineri Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

„Este o mare zi pentru Europa (…). Uniunea Europeană se află alături de voi astăzi mai mult decât oricând”, a declarat Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, înainte să semneze acordul cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi premierii georgian Irakli Garibaşvili şi moldovean Iurie Leancă, în cadrul Summit-ului european de la Bruxelles.

Pentru Republica Moldova, „opţiunea integrării europene este definitivă (…). Vrem să devenim parte integrantă a familiei europene”, a declarat premierul Iurie Leancă. Dar „vom fi supuşi unor presiuni foarte puternice”, a avertizat el, referindu-se la regiunea separatistă moldoveană Transnistria.

Van Rompuy a asigurat că „nimic, în acord, nu este susceptibil să afecteze Rusia”. Acordul este unul „pozitiv, nu este îndreptat împotriva cuiva”, a ținut să precizeze și preşedintele CE, José Manuel Barroso.

Poroşenko a semnat a doua parte a Acordului de Asociere, cea de ordin comercial, care vizează ridicarea principalelor bariere vamale dintre Ucraina şi statele membre UE. Prima parte, de ordin politic, a fost semnată în martie de către premierul Arseni Iaţeniuk.

Semnarea documentului a fost prevăzută iniţial în noiembrie 2013, dar fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici s-a răzgândit şi a preferat să se orienteze către Rusia pentru a obţine un ajutor economic. Această decizie a antrenat mişcarea de contestare care a condus la destituirea sa, urmată de anexarea Crimeei de către Rusia şi insurecţia separatistă prorusă din estul ţării.

Rusia a avertizat săptămâna aceasta că va adopta „măsuri de protecţie”, în cazul în care se va dovedi că Acordul de Asociere dăunează economiei ruse. UE afirmă că Rusia are numai de câştigat de pe urma modernizării economiilor vecinilor săi.

Acordul de Asociere, fără precedent în istoria Uniunii Europene, vizează o cooperare largă, în schimbul angajamentului celor trei ţări faţă de statul de drept şi lupta împotriva corupţiei.

Presa rusă critică dur Acordul de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, unele publicaţii apreciind că acest acord este, de fapt, o „acceptare benevolă a sclaviei”.

Agenţia rusă RIA Novosti notează riscurile economice ale semnării Acordului de Asociere. Republica Moldova riscă să piardă locuri pe piaţa muncii din CSI, inclusiv în Rusia, unde s-ar afla între 500 şi 700 de mii de migranţi moldoveni, mai subliniază agenţia.

Foto: kyivpost.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.