Mormântul părintelui Arsenie Boca, PROFANAT. Un bărbat a încercat să îl dezgroape pe părinte

Mormântul părintelui Arsenie Boca, PROFANAT. Un bărbat a încercat să îl dezgroape pe părinte

Mormântul părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop din Hațeg a fost profanat în noaptea de vineri spre sâmbătă de un bărbat de 45 de ani, din judeţul Maramureş.

Bărbatul a fost prins, după ce măicuțele au sunat la 112 și au anunțat că o persoană sapă o groapă pe mormântul Sfântului Părinte.

La audieri acesta le-a spus anchetatorilor că dorea să vadă dacă trupul părintelui este intact. În acest sens, el a săpat o groapă adâncă de o jumătate de metru, pe o lungime de 2,4 metri şi pe o lăţime de un metru, la mormântul părintelui Arsenie.

Bărbatul venise de câteva zile la Mănăstirea Prislop să muncească.

Părintele Arsenie Boca este considerat ca sfântul necanonizat al Ardealului, iar la mormântul acestuia de la Mănăstirea Prislop vin zilnic mii de pelerini. În zilele sfârşitului de săptămână, numărul celor care se roagă la mormânt ajunge şi la 30.000 de persoane.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.