UPDATE/ Motociclist accidentat grav. Victima în stare de inconștiență

UPDATE/ Motociclist accidentat grav. Victima în stare de inconștiență

Un motociclist a fost accidentat grav, vineri după-masa,, pe drumul care leagă localitățile Măderat și Târnova.

În accidentul rutier petrecut pe DJ 792 C au fost implicate un autoturism și o motocicletă. La locul evenimentului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Ineu cu o autospecială cu modul pentru descarcerare, iar din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad a intervenit echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă. De asemenea, a fost alocată și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad.

În urma impactului, conducătorul motocicletei, un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani., a fost rănit grav. Victima, aflată în stare de inconștiență, a fost extrasă de sub autoturism și preluată de echipajul medical al SAJ Arad și transportată la spital.

Pompierii militari arădeni au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.

UPDATE/ „În ziua de 25 august, în jurul orei 17.10, un bărbat de 29 de ani, în timp ce conducea o motocicletă pe D.J. 792/C, dinspre Târnova spre Măderat, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un cetățean german de 46 de ani. În urma impactului, motociclistul a fost rănit grav, fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.”, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Sursă foto: ISU Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.