A MURIT după ce a filmat primele scene din NOUL SEZON al serialului „URZEALA TRONURILOR”

A MURIT după ce a filmat primele scene din NOUL SEZON al serialului „URZEALA TRONURILOR”

După doar câteva zile de la filmarea primelor sale scene pentru cel de-al cincilea sezon al serialului „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones”, veteranul actor britanic J.J. Murphy a murit la vârsta de 86 de ani, în reședința sa din Belfast, la sfârşitul săptămânii trecute.

El fusese distribuit cu puţin timp în urmă în cel de-al cincilea sezon al serialului „Game of Thrones”, care este filmat parţial în Irlanda de Nord, informează bbc.co.uk.

Actorul britanic urma să joace rolul celui mai bătrân membru din ordinul militar Rondul de Noapte, Denys Mallister.

Ultimul film în care a jucat J.J. Murphy, alături colegul său de distribuţie din „Game of Thrones”, actorul Charles Dance, este „Dracula Untold”, lungmetraj care va fi lansat pe marile ecrane în luna octombrie.

„Dracula Untold” nu reprezintă prima incursiune a actorului britanic în universul creativ al scriitorului Bram Stoker. J.J. Murphy a interpretat personajul Van Helsing în spectacolul „The Death of Dracula” pus în scenă la Teatrul Lyric din Belfast.

J.J. Murphy era cunoscut în Irlanda de Nord pentru rolurile sale din teatru, pentru care s-a pregătit la Old Group Drama School în anii 1940.

Funeraliile sale vor avea loc miercuri la Belfast.

Foto: nydailynews.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.