Sute de umbrele multicolore pe cerul Aradului!

Sute de umbrele multicolore pe cerul Aradului!

Sute de umbrele multicolore vor acoperi cerul Aradului. Începând din seara zilei de 12 august şi până pe 25 august, 400 de umbrele multicolore vor acoperi strada Meţianu din Arad. În cadrul ediţiei din acest an a Zilelor Aradului, Primăria Municipiului Arad va pune în practică acest proiect iniţiat în Timişoara de Asociaţia Noi Re-Creăm.

Pe strada Alba Iulia din Timişoara, Asociaţia Noi Re-Creăm a implementat acest proiect în cursul lunii iunie 2014, impactul în rândul timişorenilor fiind unul ridicat. Instalaţia de umbrele a atras şi persoane din alte oraşe şi chiar din afara ţării, persoane care au dorit să îşi facă o poză sub cupola de umbrele multicolore.

De această dată, prin colaborarea dintre Asociaţia Noi Re-Creăm şi Primăria Municipiului Arad, arădenii se vor bucura de o privelişte remarcabilă şi de oportunitatea unică de a face poze memorabile.

Această instalaţie de umbrele va da culoare oraşului şi va oferi Zilelor Aradului o notă specială. Toţi arădenii sunt invitaţi de Asociaţia Noi Re-Creăm (www.facebook.com/NoiReCream) să participle la evenimentul creat pe pagina Facebook a asociaţiei https://www.facebook.com/events/271312256408182/, să facă o plimbare pe strada Meţianu şi să se bucure de spectacolul multicolor de pe cerul arădean.

Foto: Facebook

  1. frumos dar pacat ca le pun pe Metianu in tigania aia

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.