Natura cu frumusețea ei, la o pedală distanță

Natura cu frumusețea ei, la o pedală distanță

„Organizarea cursei Șicula Bike Cross pleacă de la premiza că și câmpia are frumusețea ei, că sălbăticia în sensul ei idilic este mai aproape de noi decât credem.”

Potrivit organizatorilor, traseul pe care se desfășoară Șicula Bike Cross este în plină câmpie, între trei localități, un drum național și un drum județean. „Cu toate astea, câmpia sălbatică reușește cu ușurință să acopere gălăgia lumii moderne și să ostoiască mințile obosite de agitația cotidiană”, afirmă organizatorii.

Șicula Bike Cross este o competiție de ciclism pe un traseu plat, desfășurată pe drumurile agricole din comuna Șicula, județul Arad. În fiecare an traseul este modificat astfel încât participanții să descopere cât mai mult sălbăticia din jurul comunei.

„În acest an elementul central al traseului este Pădurea de la Raticaș, pădure aflată între Șicula, Chereluș și Gurba, cele trei localități ale comunei Șicula. Lungimea traseului este de 25,4 km și startul este dat din localitatea Șicula. Traseul pornește din capătul de vest al Uliței Țarinii din Șicula și „coboară” până la intersecția acesteia cu str. Transilvaniei unde virează la stânga spre hotarul Șiculii și continuă până aproape de colțul pădurii de la Răticaș. Odată atins acest punct, traseul face la stânga, către Chereluș. În Chereluș participanții vor urma traseul spre dreapta, către fostul conac boieresc de la Viznic de unde o vor lua către liziera pădurii pe Drumul Vviznicului și vor ajunge în Gurba pe vechiul drum al C.A.P.-ului. La prima stradă din Gurba o luăm în dreapta și ajungem în Țarina de Jos de unde în continuare intrăm în pădure și, printr-un viraj de 90 de grade, o luăm spre localitatea Șicula. După ce traversăm Iocoberiul ajungem în hotarul Șiculii pe drumul străbătut și la plecare și urmând acest traseu punctul de final al cursei. Ulterior cursei, ne propunem ca traseele folosite să le transformăm în zone de promenadă pentru locuitorii celor trei localități, prin montarea de bănci, amenajarea unor spații pentru repaus și picnic, astfel încât să promovăm mișcarea în aer liber și să redescoperim frumusețea naturii aflată atât de aproape de noi”, a fost prezentarea cursei, făcută de organizatori.

Prima ediție a Șicula Bike Cross va avea loc în data de 2 octombrie 2021 iar înscrierile se pot face aici: https://forms.gle/rBETihnx3SgTCCm86.

Informații suplimentare se găsesc pe pagina de Facebook a organizatorului: https://www.facebook.com/villagurba.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.