Nava-școală Mircea sare în ajutorul surorii germane Gorch Fock, ajunsă „schelet”

Nava-școală Mircea sare în ajutorul surorii germane Gorch Fock, ajunsă „schelet”

Despre flota pierdută a României s-a vorbit mult. Iată însă că o navă construită de nemți acum 80 de ani și care a intrat în serviciul Marinei Militare române încă face valuri. Nava-școală Mircea, un velier cu trei catarge, a fost construită la Hamburg și este sora lui Gorch Fock, care la un moment dat a stârnit un uriaș scandal, ca „bordel plutitor”. Acum, nava-școală germană e în prelungite și tot mai scumpe reparații, iar sora sa din România îi va ține locul, cum a mai făcut-o și în trecut. Aventura va dura, prezumtiv, până în anul 2022.

„La data de 17 mai 1939, a sosit în România și a intrat în serviciul Marinei Militare nava-școală „Mircea”, velier de tip barc triarborat (cu trei catarge), construit în anii 1938-1939 la Șantierul Naval Blohm und Voss din Hamburg, Germania. Nava a fost botezată „Mircea”, ca și înaintașul său, „Bricul Mircea” (1882-1944), purtând numele domnitorului Mircea cel Bătrân, întregitorul Tării Românești până la „Marea cea mare”. Figura lui Mircea formează galionul navei”, ne spune wikipedia.ro.

  • Startul misiunii frățești

La 4 iunie 2018, începea călătoria de formare a 55 de cadeți germani pe „Mircea”, în Marea Neagră și Marea Mediterană. Velierul a pornit din Constanța, pe Marea Neagră, după cum a declarat un purtător de cuvânt al marinei germane la Rostock, pentru dpa, citat de shz.de.

Călătoria continua trecându-se prin strâmtoarea Bosfor în Marea Mediterană, spre Grecia, Muntenegru și Italia. Întoarcerea la Constanța era programată pentru 6 iulie. O nouă călătorie de instrucție, cu următoarea serie de cadeți germani, era planificată de la mijlocul lui august pană la jumătatea lunii septembrie a anului trecut.

Iată însă că periplul navei-școală românești nu se încheie aici. La 25 iunie 2019, velierul „Mircea” ancorează în Hamburg. Două zile mai târziu, ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, deschide festivitățile oficiale de pe nava românească. Cinci zile a stat aceasta în portul german, fiind deschis vizitelor publicului.

În comunicatul oficial al Ambasadei se specifică faptul că nava de formare „Mircea” este singura navă soră a „Gorch Fock”, care nu a fost construită pentru flota germană. „Peste 70 de generații de ofițeri din mai multe țări din întreagă lume s-au antrenat la bordul navei școlare de navigație „Mircea”, de-a lungul timpului. Între martie 2021 și ianuarie 2022, velierul din România va face un tur al lumii”.

 

Este lăudabil, este european, este frățesc de-a dreptul gestul de a înlocui o navă-soră, nefuncțională momentan. Însă ce se întâmplă cu „Gorch Fock”?

 

  • Reușite și eșecuri

Pentru mulți, „Gorch Fock” este mai mult decât o navă de antrenament pentru navigație. „Este o parte valoroasă în tradiția maritimă și, de asemenea, un ambasador în alb al Germaniei, pe oceane”, a declarat în repetate rânduri Ministerul Apărării german.

Prima călătorie de formare a pornit din portul de origine Kiel, spre Tenerife. Timp de aproape 60 de ani, acest „ambasador” a plutit pe oceane și mări. În toamna anului 2015, s-au strâns însă parâmele, după cea de-a 168-a și ultima călătorie de formare a cadeților, în Norvegia și Scoția. Nava și echipajul au acoperit mai mult de 750.000 de mile marine, instruind circa 15.000 de cadeți și cadete.

Referitor la aspirantele în marină de gen feminin, acum opt ani a izbucnit în Germania un scandal-monstru, de abuz sexual. Pe nava-școală germană a murit o tânără cadet de marină și aveau loc beții, umilințe, agresiuni sexuale și amenințări cu moartea în numele „Frăției ariene”. În urmă acestui scandal, scaunul ministrului Apărării german de atunci, Karl Theodor zu Guttenberg, a fost zgâlțâit din temelii.

Dar nu a fost prima și ultima data când Ministerul Apărării german era pus în fața unui scandal de abuz sexual. În 2017, ministrul Apărării, Ursula von der Leyen, era confruntată cu „respingătoare” ritualuri de inițiere din centrul de formare a forțelor speciale. Dacă în acel caz ea a luat atitudine, distanțându-se net de „dezgustătoarele practici din Pfullendorf”, după cum însăși le-a catalogat, nu la fel s-a întâmplat în următorul scandal, care viza consultanțe scumpe pe bani publici.

În articolul „Armata de consilieri gras plătiți a Ursulei von der Leyen” scriam și despre costurile din ce în ce mai umflate pentru repunerea pe linia de plutire a velierului german. „Reabilitarea navei-școală „Gorch Fock” costa, în 2015, 9,6 milioane euro, la începutul lui 2017, 75 milioane, pentru ca, între timp, costurile să fie pronosticate la 135 milioane euro”.

Comandantul „Gorch Fock”, Nils Brandt, a declarat în primăvară că decizia de a păstra „scheletul navei” a fost o mare ușurare pentru el și pentru echipaj. „Gorch Fock” îndeplinește „o sarcină foarte importantă pentru pregătirea aspiranților noștri”, a spus acesta pentru shz.de.

Luna trecută, Welt.de remarca faptul că din aceasta nu a mai rămas decât „un schelet de oțel”. Spiegel scria joia trecută că „repararea navei de formare „Gorch Fock” a Armatei federale e marcată, de ani de zile, de eșecuri”.

Șantierul naval Elsflether, care răspunde de reabilitare, este insolvent și disponibil spre vânzare. Compania a închiriat Fassmer-Halle în scopul reabilitării navei, timp de 100 de zile. Nava semi-terminată a fost trasă de la Bremerhaven în bernă, la sfârșitul lunii iunie. Anterior, „Gorch Fock” fusese ancorată, timp de trei ani și jumătate, în docul din Bremerhaven. Ministerul german al Apărării a decis să finalizeze reabilitarea, în ciuda creșterii drastice a costurilor, care ar ajunge acum la 135 de milioane de euro.

Foto: Wikimedia Commons

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.