NewsAr.ro îi cere DEMISIA prefectului cu servietă Gheorghe Stoian

NewsAr.ro îi cere DEMISIA prefectului cu servietă Gheorghe Stoian

NewsAr.ro, primul ziar exclusiv online din județul Arad, îi cere prefectului Gheorghe Stoian să demisioneze din funcția în care a „aterizat” deloc întâmplător, susținut de PNL Arad (filială adeptă a băgării pumnului în gura presei, sau cumpărării acesteia, după caz), pentru că, folosindu-se de poziția pe care o are, a solicitat, în numele instituției pe care temporar o conduce, date persoanale despre un coleg de breaslă de la o publicație incomodă puterii liberale din Arad. Solicitarea a fost făcută către Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad și l-a vizat pe jurnalistul Lucian Valeriu de la Critic Arad.

Luând act de solicitarea făcută către IPJ Arad în numele Instituției Prefectului, echipa de jurnaliști de la NewsAr.ro consideră că în acest caz este vorba despre o exercitare abuzivă a puterii de către reprezentantul guvernului în teritoriu, adică tocmai de către cel care ar trebui să sancționeze orice abuzuri sau abateri de la litera legii în ceea ce privește funcționarea instituțiilor statului în județul nostru.

În consecință, îi solicităm prefectului Gheorghe Stoian să-și prezinte demisia din funcție, ca un gest menit să redea comunității arădene siguranța că trăiește într-o societate democratică, nu într-una în care statul de drept este amenințat chiar de către cei care ar trebui să-l păzească.

  1. O, ce veste captivanta :D. De 25 de ani turma lu Falca face chestii asemanatoare. In mai toate directiile… Acu brusc, s-a trezit spiritul civic in tine Oli?!? Ah , am inteles…In bugetul de anul asta pe lista CCJ Arad, pa lista de sponzorizari, nu ai mai gasit si numele „primului ziar exclusiv online” . Pai ma…bine va face, sa simtiti si voi ce inseamna nedreptate. Cat despre Luci, imi pare rau, dar sunt sigur ca o scoate la capat , cum a facut de atatea ori.

    Raspunde
  2. ar fi bine ziar online sa vezi cum este cand finantatorul psd si usr nu te mai baga in seama.UN SINCER SFAT INCEARCA SA DEVII IMPARTIAL

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.