Noua LEGE A SALARIZĂRII. Cât vor câştiga bugetarii din Educaţie, Sănătate sau Poliţie!

Noua LEGE A SALARIZĂRII. Cât vor câştiga bugetarii din Educaţie, Sănătate sau Poliţie!

Noua Lege a salarizării privind veniturile bugetarilor prevede creşteri semnificative pentru personalul din Educaţie şi Sănătate, dar şi măsuri de încurajare pentru cei care aleg să lucreze în zone geografice defavorizate. În ceea ce-i privește pe polițiști, misiunile speciale sau periculoase sunt cele care aduc sporuri însemnate.

Anexele proiectului prezintă veniturile minime şi maxime de care pot dispune bugetarii, în funcţie de studii, merite, vechime sau condiţii de muncă.

Un medic primar dintr-o unitate clinică va avea un salariu cuprins între 5.636 de lei şi 7.018 lei, potrivit proiectului legislativ. Fiecare funcţie este prevăzută cu cinci grade în care salariul de bază variază între cele două sume. O asistentă medicală poate avea un salariu cuprins între 1.947 de lei şi 2.424 de lei.

Pentru personalul medical care lucrează în unităţi unde activitatea se desfăşoară fără întrerupere, în trei ture, angajaţii pot opta fie între sporul de muncă de noapte, fie pentru un spor de 15% din salariul de bază.

Pentru zilele de weekend sau de sărbători legale lucrate, plata se dublează. Cei care lucrează în condiţii periculoase – în locuri cu surse de radiaţii – pot beneficia de sporuri de până la 30% din salariul de bază.

Un profesor debutant, cu studii superioare de lungă durată, va fi încadrat cu un salariu de 1.923 de lei, în timp ce un profesor cu gradul întâi, cu o vechime de 40 de ani, va putea ajunge la un salariu de 4.500 de lei.

Proiectul legislativ prevede şi o indemnizaţie de până la 20% din salariul de bază pentru profesorii care acceptă să lucreze în localităţi izolate. Statutul de localitate izolată va fi stabilit printr-o hotărâre de Guvern. Și cadrele didactice care lucrează în învăţământul special vor obţine o majorare cu 15% a salariului de bază.

Profesorii vor obţine salariul şi în funcţie de gradaţia de merit, care se va stabili prin examen la fiecare cinci ani. În caz de deces, familia profesorului va fi compensată cu echivalentul a cinci salarii, asigurate din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Persoanele încadrate în funcţii contractuale de debutant vor fi salarizate la acest nivel până la expirarea unei perioade cuprinse între şase luni şi un an, urmând să dea apoi un examen de promovare în funcţia, gradul sau treapta profesională imediat superioară.

Proiectul legislativ prevede o majorare cu 12,5% a salariilor personalului din penitenciare. În ceea ce-i priveşte pe poliţişti, un agent cu studii medii va avea un salariu de 1.617 lei, în timp ce un comisar va avea un salariu cuprins între 2.864 de lei şi 3.125 de lei. Poliţiştii vor beneficia, însă, de diferite sporuri în funcţie de periculozitatea misiunilor lor.

Pentru cei implicaţi în misiuni speciale (definite ca atare de superiorii din instituţie) bonusurile pot urca până la 50% din salariul de bază.

La pensionare, un poliţist va primi un ajutor de 20 de salarii de bază. Proiectul legislativ este încă în faza iniţială, urmând să capete o formă după negocierile cu sindicatele şi verificările în comisiile parlamentare Impactul bugetar nu a fost încă stabilit.

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.